Îmi propun, dragele mele prietene, ca prin această invitaţie la dialog, să găsim împreună nişte răspunsuri. Şi poate, cu ajutorul lor, să reînvăţăm preţuirea de sine. De ce spun că trebuie să o reînvăţăm? Pentru că sunt convinsă că am uitat-o. Cândva, am fost educate de părinţi, de biserică, de şcoală, de societate, în general, să ne subapreciem. Poate vi se va părea cunoscut ceea ce veți citi în cele ce urmează, pentru că sunt replici intrate în programul nescris de formatare a unei false identități feminine: „Femeia trebuie să fie supusă bărbatului…”, „Tu nu ai voie să faci asta, că eşti fată!”, „Vaaai, cum să facă aşa ceva, că doar e femeie!” etc.
Multe limitări, dar şi la fel de multe aşteptări de la noi. Iar pe lângă toate acestea, mânate de dorinţa de a nu dezamăgi şi de a face faţă tuturor acestor cerinţe, uităm chiar şi noi înșine… de noi!
Aşadar,
– Femeia, de cele mai multe ori, uită că este de nepreţuit! Sau poate nu a ştiut niciodată asta!
– Chiar dacă şi-o doreşte foarte mult, femeia uită că pentru fericire are nevoie, în primul rând, de ea însăși.
– Copleşită de toate responsabilităţile pe care şi le-a asumat, a uitat să fie ceea ce o face fericită, și anume FEMEIE. Şi iată că, uşor – ușor, se conturează o primă concluzie. Poate că uneori femeile plâng doar pentru că le este dor de ele însele! Poate că femeile plâng, deoarece, din dorinţa de a fi mame, soţii şi fiice bune, au uitat să mai fie și FEMEI şi să se trateze ca atare. Au uitat de ele şi de prima misiune pentru care au venit pe acest Pământ: aceea de a fi fericite!
Cumpără și tu cartea și află mai multe de pe http://devorbacumargo.ro/shop/
Îți place ce scriu?
Abonează-te și îți trimit pe email soluții la provocările din dezvoltarea ta personală!