O carte care trebuie cunoscută, citită şi învăţată pe de rost: DE CE PLÂNG FEMEILE de Margareta Achiţei
Articol scris de: Corneliu Văleanu / 28 iul. 2019
Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
O carte care trebuie cunoscută, citită şi învăţată pe de rost: DE CE PLÂNG FEMEILE de Margareta Achiţei
Primit pentru publicare: 27 Iul. 2019
Autor: Prof. Corneliu VĂLEANU, Iaşi, membru a Cenaclului de la distanţă
Publicat: 28 Iul. 2019
© Cormudor Pectcu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com sau editura[at]agata.ro
________________________________________
Sunt un om norocos, pentru că în ultimul timp descopăr cărţi foarte bune acolo unde nu mă aştept, aşa cum s-a întâmplat cu opera poetului Vasile Militaru şi a lui Traian Dorz despre care am şi scris. Recent, am descoperit în holul unui cabinet medical particular, unde doctoriţa, o mare iubitoare de literatură, a adus cărţi pe care să le răsfoiască şi să le citească pacienţii care aşteaptă să le vină rândul la consultaţie.
Holul de aşteptare este foarte frumos amenajat, cu un gust estetic deosebit, nu searbăd ca atâtea şi atâtea alte săli de aşteptare care parcă te îmbolnăvesc mai rău. Un televizor mare ce-ţi oferă imagini din natură capabile să te facă să visezi asociate cu o muzică serafică. Văd raftul cu cărţi şi încep să le citesc titlurile şi autorii. Una mi-a atras atenţia în mod deosebit şi nu am mai lăsat-o din mână. Titlul şi autorul, căci este o autoare, destul de incitant: „De ce plâng femeile”.
Un joc al regăsirii!, semnată de Margareta Achiţei, tipărită la Editura SEDCOM LIBRIS, Iaşi, 2017. M-am aşezat pe un scaun liber şi, la început, răsfoiesc paginile. Apoi citesc primul capitol intitulat „Bun găsit”.
Având timp până să-mi vină rândul la consultaţie, trec la următorul capitol care dă titlul volumului: „De ce plâng femeile”. Cum timpul mi-a permis, am citit şi acest capitol. Când am fost invitat în cabinet, doctoriţa foarte drăguţă şi amabilă, mi-a răspuns cu un zâmbet, spunându-mi că o pot împrumuta.
După consultaţie, mi-a făcut o fişă de împrumut. Ajuns acasă, am început lectura celor 200 de pagini ale cărţii. Şi, iată-mă, la cei 80 de ani ai mei, trecut prin tot felul de experienţe de viaţă, mi-am pus şi eu întrebarea: Oare, de ce plâng femeile!? Am pus semnul mirării şi al întrebării, deoarece aceste două semne de punctuaţie spun multe, fiindcă întrebarea îmi apaţine, deşi este aproape indentică cu cea a autoarei.
Dumneaei mărturiseşte că nu este medic, nici psihiatru, nici psiholog, ci este terapeut. Terapeut al sufletului pentru femei, căci în cele 200 de pagini vine cu argumente plauzibile în ajutorul femeilor din zilele noastre, dar şi pentru cele ale viitorului, dacă vor vrea să fie fericite. Şi care femeie nu vrea să fie fericită cât trăieşte? Meditând asupra conţinutului plin de idei generoase, asupra destinului femeii de a fi fericită încă de când apare pe lume, până când dispare în veşnicie, ca orice altă fiinţă, mi-am spus că această carte plină de învăţătură pentru umanitate ar trebui tradusă în toate limbile pământului, citită, însuşită şi învăţată pe de rost, aşa cum înveţi o rugăciune adresată divinităţii, în orice religie a lumii ai trăi. Pentru că femeia, femela din rândul tuturor vieţuitoarelor de pe uscat sau din apele planetei, este cea care asigură perpetuarea oricărei specii, cu ajutorul, bineînţeles al masculului, deşi am văzut că omul în căutarea marelor taine ale vieţii, a descoprit în adâncurile mărilor şi oceanelor vietăţi care au ambele sexe în propriul corp. Că
Unicul Creator , dacă există, s-a mai jucat şi a oferit în lumea plantelor şi a animalelor excepţii de la regulă.
Dar să revin la conţinutul cărţii. Autoare, deşi nu mărturiseşte ce mare bibliografie a parcurs pe această temă… a femeii, în carte face trimitere din când în când la alţi autori, fiindcă, uneori îi numeşte şi dă şi scurte citate. Ea oferă ingredientele care dau adevăratul sens al existenţei lor, acela de a fi fericite, indiferent unde şi cum trăiesc.
De ce plâng femeile? Întrebare obsesivă şi cred că nici multe dintre ele nu ştiu de ce. Pot răspunde eu, simplu: pentru că sunt femei! Am reţinut din carte o mică povestioară în care un copil vrea să afle de la mama sa de ce plânge. Povestioară pe care o voi reda mai jos, în acest articol.
Dumneaei, autoarea, mărturiseşte din propia expierenţă de viaţă trăită ce trebuie să facă o femeie pentru a fi fericită şi oferă dezinteresată idei, sugestii, moduri de organizare a vieţii interioare şi exterioare pentru a atinge acest ţel în viaţă, oferindu-le cu drag şi cu multă plăcere semenelor ei de pretutindeni, pentru a şti să trăiască fericite, uitând pentru un moment sau pentru totdeauna de sclavia vieţii în care s-au născut, au crescut, s-au căsătorit sau nu (avem şi cazuri de femei celibatare în istoria umanităţii !), au dat naştere la un copil sau la mai mulţi, purtând greul vieţii lor până la plecarea în lumea de dincolo. Doamna Margareta Achiţei îşi cheamă semenele să facă în viaţă „prăjitura fermecată” în care să includă toate ingredientele care pot duce la fericire. Acum voi reproduce în totalitate mica povestioară cu copilul care vrea să afle de ce plânge mama sa, întrebând-o:
• De ce plângi?
• Pentru că sunt femeie, i-a răspuns ea.
• Nu înţeleg, a spus el.
Mama l-a îmbrăţişat atunci şi i-a spus:
• Şi nu vei înţelege niciodată!
Mai târziu, băiatul l-a întrebat pe tatăl său:
• De ce plânge mama fără motiv?
• Toate femeile plâng fără motiv, a fost ce i-a putut răspunde tatăl său. Băieţelul a crescut şi a devnit bărbat, dar încă se întreba, de ce plâng femeile. . . Până la urmă acesta l-a întrebat pe Dumnezeu:
• Dragă Dumnezeule, de ce plâng femeile fără motiv?
Dumnezeu i-a răspuns:
-Când am creat femeia, trebuia să o fac să fie specială. . . De aceea , i-am făcut umeri puternici ca să poarte pe ei toată greutatea lumii. . . I-am dat putere să îndure naşterea, dar şi respingerile care, de cele mai multe ori, vin de la copiii săi. I-am dat tăria care o face să meargă mai departe când toată lumea renunţă, să aibă grijă de familia ei la greu, fără să se plângă niciodată. I-am dat sensibilitatea să-şi iubească copiii în orice circumstanţe, chiar şi atunci când o rănesc. I-am dat putere să îl accepte pe soţul ei cu toate greşelile pe care acesta le face. I-am dat înţelepciune să ştie că un bun soţ nu îşi răneşte niciodată soţia, dar uneori îi testează rezistenţa şi hotărârea de a rămâne alături de el în momentele grele. Şi, în final, i-am dat o lacrimă. O foloseşte mereu când are nevoie. Vezi, fiule, a mai spus Dumnezeu, frunuseţea unei femei nu stă în hainele pe care le poartă, nici în chipul său şi nici în felul în care îşi aranjează părul. . . Frumuseţea unei femei trebuie citită în ochii ei, pentru că acolo este intrarea în inima sa, locul în care se aşează iubirea.
Am transcris povestioara pentru a înţelege mai bine sensul întrebării pe care a adresat-o copilul mamei sale şi răspunsul dat de Dumnezeu, unicul creator în religiile monoteiste: creştină, musulmană, ebraică, dându-i femeii toate darurile ca să fie puternică, inteligentă, frumoasă la trup şi suflet. Dar i-a dat LACRIMA să o folosească atunci când are nevoie. Deci, lacrima stă asunsă sub pleoapă şi iese la lumină doar când sufletul, inima şi mintea trag zăvorul ca să se rostogolească pe obrazul fin sau brăzdat de ridurile vârstei. Şi asta se întâmplă şi se va întâmpla cât va exista viaţă pe bulgările acesta cosmic numit PĂMÂNT sau TERRA.
Parcurgând paginile, descoperi că autoarea se adresează femeilor care trăiesc acum şi care vor veni pe lume să trăiască. Le învaţă să fie fericite în primul rând pentru ele, dar şi pentru cei ce le-nconjoară. Femeile plâng de la începuturi. Când se vor fi petrecut acele începuturi? Nici ştiinţa încă nu a dat un răspuns sigur. În religiile monoteiste pe care le-am menţionat, începuturile omenirii este cel din Biblie, cu capitolul Facerea. …………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Să fie fericite!Iată discursul autoarei cărţii „De ce plâng femeile”. Să facă tot ce le stă în putinţă ca să fie fericite. Să înlăture izvorul lacrimilor, care se revarsă de sub pleoape din „n” motive.
O zicală din popor spune „Pe femeie să nu o atingi nici cu o floare!” Ea este o floare care înfrumuseţează viaţa noastră de la naştere până când plecăm dincolo.
De ce plâng femeile? La acestă întrebare răspunde autoarea, Margareta Achiţei. Citiţi-i cartea şi vă veţi convinge.
Povestindu-i unui amic despre această fabuloasă carte, el mi-a dat un răspuns cu un vers dintr-un text de muzică uşoară, care cu ani în urmă a fost un şlagăr şi care sună aşa: „Şi bărbaţii plâng câteodată!”
E adevărat, dar nu plâng ca femeile.
Iaşi, 22-23 iunie 2019
Îți place ce scriu?
Abonează-te și îți trimit pe email soluții la provocările din dezvoltarea ta personală!