Fă din viața ta un spațiu infinit…
Fă din viaţa ta un spaţiu infinit în care să domnească încrederea, iertarea, iubirea. De aceea, ÎNTOARCEREA LA COPILUL DIN TINE te ajută să te vindeci, să te deschizi către iubire şi să o recunoşti în tine. Copiii nu ştiu ce înseamnă lupta! Ei se abandonează şi intră într-o stare de relaxare, deschidere către sublim. Aşa că nu mai sta pe gânduri. Vindecă copilul din tine dacă este necesar şi nu-l lăsa la volanul vehiculului care este viaţa ta. Însă dacă ai şansa să păstrezi în interiorul tău un copil luminos, care te sprijină încrezător şi fericit, atunci te vei putea bucura de o imagine sănătoasă despre tine. El nu îmbătrâneşte niciodată şi nici nu se teme că va rătăci calea. Aşa că acest minunat joc „de-a adultul-copil şi de-a copiluladult” te va încânta peste măsură, te asigur. Este un parteneriat din care amândoi veţi avea numai de câştigat! Copilul care primeşte înţelegere, iubire şi protecţie, iar adultul care îşi recuperează cea mai frumoasă latură a personalităţii sale – acea parte din noi care ne ajută să vedem latura optimistă a vieţii, să fim spontani, toleranţi şi receptivi la nou. Dacă am reuşit să te conving, ai la îndemână butonul magic. Indiferent cine eşti, ce obligaţii sociale ai şi cât de grea şi aglomerată ţi se pare perioada prin care treci, fii pentru o clipă copil! Apăsă cu încredere pe punctul „oprit” şi pentru o secundă, priveşte în interiorul tău. Răsuceşte apoi butonul şi coboară în cămara sufletului. Găseşte, vindecă şi eliberează copilul din tine. Nu-l uita încuiat în dulapul cu monştri, nu-l lăsa să se simtă orfan. Ia-l în braţe, oferă-i protecţia şi iubirea ta, apoi acordă-i încrederea de care are nevoie şi după care a tânjit atât de mult! Fă-l partenerul tău şi redescoperiţi împreună valorile minunate cu care Dumnezeu ne-a înzestrat atunci când ne-a oferit acest dar care se numeşte VIAŢA. Redescoperiţi împreună IERTAREA, ACCEPTAREA şi IUBIREA DE SINE. Odată ce o veţi manifesta pentru voi, veţi şti şi veţi putea să o oferiţi şi celorlalţi. Dăruind, veţi primi, la rândul vostru, înapoi şi, astfel, cercul magic al vieţii şi al universului se va reîntregi în lumină, iertare și iubire.
Află mai multe de pe http://devorbacumargo.ro/carti/
Regăsește-ți echilibru
Întoarceţi-vă la copilul din voi şi vindecaţi-l. Fiţi pentru el mamă iubitoare şi protectoare. Căci copilul interior (ca şi cel real) continuă să aibă în permanenţă nevoie de iubire şi aprobare. Nu uitaţi că felul în care ne tratăm copilul va fi şi modul în care el va trata lumea. Indiferent la ce vârstă vă aflaţi, puteţi să faceţi lucrul acesta. Prin aceasta, vă veţi regăsi echilibrul de care aveţi nevoie. În momentul în care veţi reuşi să înţelegeţi că viaţa nu este o luptă, ci, dimpotrivă, o experienţă de care să ne bucurăm în fiecare moment, atunci sufletul vostru va fi liber. Liber să se bucure de fiecare răsărit de soare, de fiecare zâmbet, de fiecare ciripit al păsărelelor, liber să se aprecieze, liber să se iubească. Iubindu-vă pe voi, veţi putea să le transmiteţi şi celor din jur starea voastră, veţi fi molipsitoare.
Da, dragele mele, fără falsă modestie, noi, femeile, putem schimba lumea, putem să o facem mai bună. Având în vedere statutul nostru de mame, fiice, soţii, suntem mereu, fie că ne dorim sau nu, un exemplu. Un catalizator al stării de bine! Ori, se ştie că starea noastră interioară se va reflecta asupra celor din exterior. Şi atunci, vă propun să fim contagioase! Săi molipsim pe cei dragi nouă (şi numai) cu aceste „simptome” ale unei vieţi fericite şi sănătoase. Să-i molipsim cu ACCEPTARE DE SINE, cu IERTARE şi, mai ales, cu IUBIRE DE SINE! Vă asigur eu că, astfel, ne vom crea, pentru noi şi cei dragi nouă, o lume mai bună! Deoarece aceste stări, odată însuşite şi manifestate, se vor reflecta în exterior cu aceeaşi putere, atrăgând, la rândul lor, alte lucruri minunate în viaţa noastră! Ce dar mai mare ne putea oferi Universul decât acela de a avea posibilitatea să fim cocreatorii propriei noastre vieţi? Şi atunci, de ce să nu ne folosim de acest dar pentru noi, pentru cei dragi nouă şi, mai ales, pentru copiii noştri? Manifestându-ne în aceste concepte, vom fi un bun exemplu pentru ei şi, de ce nu?, vom şti cum să plantăm în sufletul lor această sămânţă a iubirii necondiţionate. E important pentru noi, mamele, să înţelegem cât de hotărâtoare este atitudinea noastră în formarea laturii emoţionale a pruncului nostru. Orice critică, orice mustrare sau cuvinte aruncate la nervi pot lăsa urme adânci în sufletul lui, afectându-i evoluţia şi dezvoltarea ulterioară atât pe plan personal, cât şi profesional. Majoritatea fricilor, eşecurilor, bolilor, complexelor etc. manifestate de adulţi îşi au rădăcinile în sentimentele şi conceptele însuşite şi dezvoltate în primii ani de viaţă. De aceea, dragi mame, rolul vostru este hotărâtor pentru fericirea şi sănătatea copilului vostru.
Află mai multe de pe http://devorbacumargo.ro/produs/intoarce-te-la-copilul-din-tine/
Femeia, de cele mai multe ori, uită că este de nepreţuit!
Îmi propun, dragele mele prietene, ca prin această invitaţie la dialog, să găsim împreună nişte răspunsuri. Şi poate, cu ajutorul lor, să reînvăţăm preţuirea de sine. De ce spun că trebuie să o reînvăţăm? Pentru că sunt convinsă că am uitat-o. Cândva, am fost educate de părinţi, de biserică, de şcoală, de societate, în general, să ne subapreciem. Poate vi se va părea cunoscut ceea ce veți citi în cele ce urmează, pentru că sunt replici intrate în programul nescris de formatare a unei false identități feminine: „Femeia trebuie să fie supusă bărbatului…”, „Tu nu ai voie să faci asta, că eşti fată!”, „Vaaai, cum să facă aşa ceva, că doar e femeie!” etc.
Multe limitări, dar şi la fel de multe aşteptări de la noi. Iar pe lângă toate acestea, mânate de dorinţa de a nu dezamăgi şi de a face faţă tuturor acestor cerinţe, uităm chiar şi noi înșine… de noi!
Aşadar,
– Femeia, de cele mai multe ori, uită că este de nepreţuit! Sau poate nu a ştiut niciodată asta!
– Chiar dacă şi-o doreşte foarte mult, femeia uită că pentru fericire are nevoie, în primul rând, de ea însăși.
– Copleşită de toate responsabilităţile pe care şi le-a asumat, a uitat să fie ceea ce o face fericită, și anume FEMEIE. Şi iată că, uşor – ușor, se conturează o primă concluzie. Poate că uneori femeile plâng doar pentru că le este dor de ele însele! Poate că femeile plâng, deoarece, din dorinţa de a fi mame, soţii şi fiice bune, au uitat să mai fie și FEMEI şi să se trateze ca atare. Au uitat de ele şi de prima misiune pentru care au venit pe acest Pământ: aceea de a fi fericite!
Cumpără și tu cartea și află mai multe de pe http://devorbacumargo.ro/shop/
Fericirea nu e gata făcută
După cum vedeţi, toate femeile, dar în mod special cele care sunt mame au şansa, dar şi responsabilitatea de a fi nişte exemple. De aceea, dacă vă doriţi pentru copiii voştri tot ceea ce este mai bun, este impetuos necesar ca mai întâi să vă doriţi acest lucru şi pentru voi înșivă. Şi nu din egoism! Ci din necesitatea de a avea ce arăta. Nu poţi să înveţi un copil să se preţuiască pe sine, dacă tu nu o faci. Nu poţi să înveţi un copil să fie fericit până când nu manifeşti și tu această stare. Nu vă bazaţi pe faptul că sunt mici. Simt şi înţeleg mai mult decât credeţi voi, iar ceea ce vor simţi şi învăţa de la voi, aceea vor manifesta în întreaga lor viaţă.
Aşadar, dacă nu sunteţi suficient de convinse că o meritaţi, faceţi-o pentru pruncii voştri, căci în primii ani de viaţă, voi sunteţi întregul lor univers. Şi nu uitaţi că ei vor fi mereu oglinda sufletului vostru.
O să-mi spuneţi poate că şi aşa aveaţi destule pe cap, m-am găsit şi eu acum să vă mai ridic o problemă? Păi… nu sunt sigură dacă e o problemă sau e un dar pe care merităm din plin să ni-l facem! Și anume acela de a ne aduce aminte de adevărata noastră valoare. Mai precis, de a ne preţui, de a ne valoriza.
Nu aşteptaţi să o facă alţii, căci nu e treaba lor, ci a voastră. Nimeni nu o poate face în locul vostru, iar modul în care alegeţi să vă trăiţi viaţa vă aparţine în totalitate. Şi nu uitaţi, dragele mele, că „fericirea nu este gata făcută. Ea vine din lucrurile pe care le faci”[1].
[1] Dalai Lama
Citește și tu cartea mea și află mai multe de pe http://devorbacumargo.ro/produs/de-ce-plang-femeile/
Fii tu însuți!
Cheia depăşirii acestei probleme este, în fond, ACCEPTAREA DE SINE, ceea ce înseamnă să fii TU ÎNSUŢI. Fiecare este unic şi creativ în felul lui. Este bine să înţelegem că adevăratele valori sunt în noi şi nu în afara noastră, şi atunci ne vom putea depăşi nivelul dependenţei de ceilalţi. Nu mă refer aici numai la a primi ajutor, ci şi la dependenţa de a oferi ajutor. Aceasta ne-o creăm din dorinţa de a fi acceptaţi, admiraţi, lăudaţi. De multe ori, suntem atât de preocupaţi să obţinem aprobarea şi lauda celorlalţi, încât facem din aceasta un mod de viaţă. Suntem în stare să ne sacrificăm sănătatea, familia, timpul liber, doar pentru a obţine admiraţia celorlalţi. Această goană după apreciere este izvorâtă, de fapt, tot din frica de respingere. Este bine să înţelegem că nu suntem în competiţie cu nimeni şi nici supuşi unor comparaţii. Noi suntem unici în felul nostru, cu bune şi rele, având calităţi şi defecte, ca toţi ceilalţi, de altfel. Când o să gândeşti aşa, nimeni nu te va mai putea răni sau face nefericit, dacă nu eşti dependent de ei pentru inspiraţia sau motivaţia ta. De altfel, dragul meu, ştii cum se spune: „Ai dreptul să greşeşti, iar dacă alţii nu pot accepta asta, e problema lor şi nu a ta. Te-ai născut pentru a fi fericit, nicidecum perfect!”. De fapt, dezvoltarea nevoii de a primi recunoaştere profundă vine tot din copilărie (de exemplu: „Vai, ce copil bun! A luat nota maximă!”) şi atunci copilul va crede că el este bun numai dacă are rezultate maxime. Tot noi, adulţii, suntem însă cei care le formăm aceste tipare nesănătoase! După cum vezi, facem ce facem şi ne întoarcem din nou la copii! Ei sunt 100 % sănătoşi din punct de vedere emoţional, deoarece sunt iubire pură şi deosebit de asumaţi, fără frică de consecinţe. Tot ceea ce vorbesc, gândesc şi fac reprezintă acelaşi lucru. Sunt mereu sinceri şi deschişi fără să aibă o problemă cu acest lucru.
Se pot uita în ochii oricui, în orice moment, fără să le fie ruşine de ceea ce simt. Cu alte cuvinte, se iubesc şi se acceptă aşa cum sunt, necondiţionat. De aceea, iată, un nou motiv să te întorci la copilul din tine. Privind în ochii lui, te vei privi în oglinda sufletului. Dacă tu te poţi minţi, ea nu o va face. Ca să te poţi vindeca, trebuie să fii tu însuţi! Acceptă-ţi toate emoţiile fără să le judeci, fără să le reprimi şi intră în contact cu iubirea pură.
Gata, sunt nespus de fericit şi nerăbdător să trăiesc această experienţă!
Află mai mult de pe http://devorbacumargo.ro/produs/intoarce-te-la-copilul-din-tine/
Dragă mamă…
Dragă mamă,
Ştiu că am venit în această viaţă cu un scop: acela de a evolua, adică de a-mi învăţa lecţiile, de a trăi anumite experienţe şi, nu în ultimul rând, de a fi fericit, iar tu m-ai însoţit pe acest drum, pregătindu-mă pentru ele. Prima dată când am luat contact cu această lume, am plâns… simţeam că drumul nu-i uşor… Îţi strigam, prin plânsul meu, „mamă, mi-e frică, mamă, ajută-mă!”, „mamă, iubeşte-mă!”.
Dar apoi, ţi-am simţit braţele ocrotitoare în jurul trupului meu firav, lacrimile calde pe obrăjorul meu, ţi-am văzut zâmbetul senin şi blând şi am ştiut că totul va fi bine! Am înţeles pentru prima dată ce este iubirea. Am înţeles că tu eşti Îngerul despre care Dumnezeu îmi spunea că mă va aştepta pe Pământ pentru a mă pregăti pentru această grea experienţă care este viaţa. Şi ai făcut-o aşa cum te-ai priceput tu mai bine, aşa cum ai fost și tu, la rândul tău, învăţată.
Sunt însă multe lucruri pe care tu nu mi le-ai spus. Nu mi-ai spus niciodată cât de mult ai plâns pentru mine: de bucurie, de griji, de frică, de dor… Nu mi-ai spus că te-a durut atunci când m-ai născut sau când te muşcam de sân la alăptat, când te zgâriam sau te trăgeam de păr… Nu mi-ai spus că, poate, ţi-ai dorit şi tu o prăjitură, o haină sau un concediu frumos, dar a trebuit să renunţi la toate acestea pentru mine. Nu mi-ai spus că ai uitat de tine, râzând doar atunci când râdeam și eu sau fiind mereu ecoul plânsetului meu! În schimb, mi-ai spus multe alte lucruri. M-ai învăţat să merg, să vorbesc, să fiu puternic, cuminte, politicos şi bun. M-ai învăţat să lupt, să fiu dârz şi să-mi împlinesc mereu visele.
Însă… nu ştiu nici acum care a fost visul tău, mamă? Ţi l-ai îndeplinit sau ai renunţat şi la el tot pentru mine? Nu te-am întrebat niciodată asta… oricum nu mi-ai fi spus, căci pentru tine contam doar eu. M-ai pregătit pentru viaţă aşa cum te-ai priceput tu mai bine şi pentru asta-ţi mulţumesc.
Ai uitat însă un lucru, mamă… şi nu ştiu de ce! Ai uitat să mă înveţi cum să fiu fericit. Oare pentru că ai plecat prea devreme şi n-ai avut timp sau poate pentru că n-ai ştiut nici tu? Acum îmi dau seama că nu ai ştiut, căci ar fi fost, de altminteri, primul lucru pe care mi l-ai fi spus… N-ai mai avut timp să-l înveţi, n-ai mai avut timp să-l trăieşti, ai fost prea ocupată… Având grijă de toţi şi, mai ales, de mine, ai uitat de tine, măicuţa mea iubită, aşa că n-ai ştiut să mă înveţi cum să fiu fericit!
Mi-e dor de tine, mi-e dor de mine, mi-e dor de noi, MAMA!
Mi-e dor să ştim să fim FERICIŢI…
Cu drag, copilul tău
Află mai multe pe http://devorbacumargo.ro/produs/de-ce-plang-femeile/
Nimic mai simplu…
Nimic mai simplu, nu uita că am trecut şi eu prin aceste stări şi multă vreme, mi-am chinuit sufletul cu ele, încât acum îmi este extrem de uşor să le recunosc. Apoi, atrăgându-te în joc (fiind copii), nu am făcut decât să apăs, în locul tău, butonul magic. Pentru o clipă, am reuşit să te determin să te opreşti din avalanşa de gânduri negative, critici şi vinovăţii pe care le aruncai cu atâta generozitate asupra ta. Restul ai făcut însă tu, aşadar meritul îţi aparţine integral. Răspunzând provocării în care te-a atras jocul nostru, ai dat frâu liber imaginaţiei şi uite ce lucru bun a ieşit. Ai văzut cât de simplu e? Şi sunt la îndemâna tuturor, important este să ni le dorim în viaţa noastră. Oricum este de reţinut faptul că autocritica şi starea de vinovăţie, după cum ai văzut, îţi afectează, în anumite momente, starea de spirit şi activitatea. Va trebui să vedem care este cauza acestor stări, ce anume le-a declanşat şi o să le identificăm întorcându-ne la copilul din noi. Este bine să le conştientizezi, pentru că astfel, lucrând cu ele, să le poţi elimina definitiv din subconştientul tău. De ce să le laşi să-ţi influenţeze viaţa când ai la îndemână butonul magic? Nici nu ştii cât rău pot să facă.
Află cum de pe http://devorbacumargo.ro/produs/intoarce-te-la-copilul-din-tine/
Toate femeile sunt frumoase doar pentru faptul că există şi că sunt femei.
Aşa că haideţi să vedem de ce plâng femeile? Pentru că le oferă prea mult celorlalţi şi prea puţin lor! Şi nu, nu vă gândiţi că vă îndemn să fiţi egoiste. Femeile, prin însăşi natura lor, au fost create să dăruiască. Ori, cea mai nobilă misiune pe care Divinitatea ne-a încredinţat-o a fost aceea de a dărui viaţă! Ştiu, stă în ființa și în structura noastră harul de a dărui. Numai că, de multe ori, suntem atât de preocupate de această menire, încât uităm să ne dăruim câtuși de puțin şi nouă!
Şi iarăşi ne lăsăm sufletul pradă suferinţei, iar acesta va începe să transpire prin lacrimi! Și totuși, de ce plâng femeile? Poate pentru că au uitat să-şi dăruiască câte ceva şi lor personal. Şi chiar dacă uneori sunt nevoite să-şi aducă aminte, o fac doar „ca să le placă celorlalţi”. Iarăşi o abordare care ne aduce suferinţă!
Din păcate, şi aici, anumite concepte, limitări şi „modele” cu care suntem comparate sau la care ne raportăm ne distorsionează stima de sine şi, uneori, ne influențează chiar deciziile. Avem impresia că vom fi plăcute „doar dacă”… Suntem slabe, înalte, cu dimensiuni de fotomodel, cu sânii nu ştiu cum… şi aşa mai departe. Dar, NU!
Toate femeile sunt frumoase doar pentru faptul că există şi că sunt femei. Fiecare în parte are frumuseţea sa. Nu vă mai lăsaţi antrenate de aceste mentalităţi comerciale şi discriminatorii. Vă înfometaţi, vă chinuiţi acceptând tot felul de proceduri invazive, operaţii estetice şi pilule de slăbit. Şi asta pentru ce? Doar pentru că aşa credeți că vă veţi situa în clasamentul „frumoaselor”? Dar până la urmă, cine a stabilit noţiunea de frumos şi unde se află situată aceasta? Fiecare percepe frumosul în felul său! Iarăşi trăim după standarde? Nu mă refer la faptul că nu este necesar să vă îngrijiţi, ci vă îndemn să o faceţi doar dacă asta vă aduce vouă o bucurie şi vă creşte respectul de sine. În rest, să ne iubim şi să ne acceptăm aşa cum suntem, căci fiecare e unică în felul său.
Aşa că de ce plâng femeile? Pentru că din dorinţa de a fi apreciate şi iubite, se concentrează prea mult pe aspectul lor fizic, uitând complet de cel sufletesc. Şi iată că, din nou, sufletul „transpiră” prin lacrimi. De aceea, dragele mele prietene, e minunat dacă sunteţi cochete şi îngrijite, căci la urma urmei, suntem noi „sexul slab”, dar şi „cel frumos”. Nu uitaţi însă că frumuseţea vine şi din interior. Aşa cum aveţi grijă de corpul vostru (să-l spălaţi, să-l parfumaţi etc.), în același mod trebuie să aveţi grijă şi de sufletul vostru, oferindu-i întotdeauna ceea ce are nevoie. Nu vă îngrijiţi doar de ceea ce vedeţi, ci şi de ceea ce simţiţi. Să nu uitaţi niciodată că cele mai frumoase lucruri sunt, după părerea mea, cele simţite şi nu cele văzute! Dumnezeu, dragostea, iertarea, încrederea, iubirea – le vedeţi? Nu, doar le simţiţi…
[1] Dalai Lama
[2] Constantin Dulcan
Află mai multe din http://devorbacumargo.ro/produs/de-ce-plang-femeile/
De ce plâng femeile?
O întrebare banală, dar care poate primi multe răspunsuri. Desigur, unele chiar îndreptăţite. Femeile plâng pentru că sunt mai sensibile… femeile plâng pentru că sunt considerate „sexul slab”… femeile plâng ca să impresioneze… şi răspunsurile de genul acesta ar putea continua. Nu la acest lucru m-am gândit însă atunci când mi-am adresat această întrebare, ci la faptul că „lacrimile sunt transpiraţia sufletului”, aşa că, privind din această perspectivă, vă întreb din nou: de ce plâng femeile? Desigur că o să-mi răspundeţi: firește, toţi oamenii plâng. Da, este adevărat, însă femeile plâng mult mai des, mai profund, mai intens! Asta înseamnă oare că sufletul lor „transpiră” mai tare? Şi dacă e aşa, atunci de ce se întâmplă asta? De oboseală? De tristeţe? De dor?
Nu aș putea avea vreodată impresia că am găsit un răspuns definitiv. Pe parcursul acestei conversaţii însă, poate că împreună vom reuşi să ajungem la nişte concluzii constructive. Nimeni nu deţine răspunsul şi nici soluţia tuturor problemelor, însă o părere în plus nu strică niciodată. Nu sunt doctor, nici psiholog. Ci doar, ca şi tine, un om care îşi caută calea spre lumină. Iar dacă măcar una dintre părerile mele îţi va fi de ajutor, să știi că atunci eu voi fi puțin mai fericită.
Îmi propun, dragele mele prietene, ca prin această invitaţie la dialog, să găsim împreună nişte răspunsuri. Şi poate, cu ajutorul lor, să reînvăţăm preţuirea de sine. De ce spun că trebuie să o reînvăţăm? Pentru că sunt convinsă că am uitat-o. Cândva, am fost educate de părinţi, de biserică, de şcoală, de societate, în general, să ne subapreciem. Poate vi se va părea cunoscut ceea ce veți citi în cele ce urmează, pentru că sunt replici intrate în programul nescris de formatare a unei false identități feminine: „Femeia trebuie să fie supusă bărbatului…”, „Tu nu ai voie să faci asta, că eşti fată!”, „Vaaai, cum să facă aşa ceva, că doar e femeie!” etc.
Multe limitări, dar şi la fel de multe aşteptări de la noi. Iar pe lângă toate acestea, mânate de dorinţa de a nu dezamăgi şi de a face faţă tuturor acestor cerinţe, uităm chiar şi noi înșine… de noi!
Citește și tu cartea mea și află mai multe pehttp://devorbacumargo.ro/shop/