De ce plâng femeile?

Este o carte care te ghidează pas cu pas pentru a-ți conștientiza și folosi puterea personală cu care tu te-ai născut.

Mulți nu suntem conștienți de ea, alții am cedat-o în diverse momente ale vieții. Aici vei găsi tehnici afirmații, exemple menite să te susțină în demersul tău- acela de a fi fericit.

Mi-am propus un scop mare…acela de a te ghida să te prețuiești și să-ți dobândești încrederea și stima de sine. Si mai ales, să zâmbești mai des.

Vezi dacă este pentru tine

Cât de des te vă privești în oglindă, plăcându-ți ceea ce vezi ?

Ai curajul de a înfrunta lucrurile care nu-ți plac ?

Ai puterea să spui DA sau NU atunci când prioritățile tale o cer?

Acţionezi întotdeauna spre binele tău ?

Poți ignora frica de respingere sau teama de a fi judecat sau abandonat?

Acţionezi după propriile păreri sau după ale altora?

…Dacă cel puțin trei din răspunsurile tale sunt negative, te îndemn să-ți dai o întâlnire cu tine și să vezi ce este de făcut.

Comandă cartea

Cum te ajută această carte

Îți conștientizezi propria valoare

Te jută să te regăsești să-ți conștientizezi propria valoare.

Redobândești puterea personală

Te ghidează să-ți descoperi și să-ți redobândești puterea personală.

Te stimezi și te iubești mai mult

Te ajută să te stimezi, să te iubești și să nu uiți niciodată de propriile vise.

Un model pozitiv pentru copilul tău

Te îndrumă să fii un model de viață pozitiv pentru copilul tău și să-i creezi un set de credințe sănătoase despre el însuși.

Fără compromisuri

Nu vei mai face compromisuri cu sufletul și viața ta.

Te regăsești și zâmbești mai des

Te vei găsi pe tine, femeia cea adevărată și vei zâmbi mai des!

Ce transformări te ajută să faci la tine…

Iubindu-te, vei găsi întotdeauna puterea de a merge mai departe fără frica de abandon, singurătate sau respingere.

Stimându-te , nu te vei mai lăsa abuzată, mințită sau trădată căci vei ști că nu meriți acest lucru.

Recăpătându-ți puterea personală, nu vei mai rămâne încorsetată într-o relație defectuoasă de frică că nu te vei descurca singură.

Conștientizâdu-ți propria valoare, nu vei mai tolera umilintele, violențele, marginalizarea sau discriminarea.

Respectându-te, vei ști să te faci respectată, te vei trata așa cum meriți și cei din jur o vor face la fel.

Ce mi-am propus cu această carte…

Prin această carte vreau să te ajut să zîmbești și să conștientizezi cât de minunată ești!

M-am străduit să -ți împărtășesc câteva din tehnicile și micile secrete care ne ușurează calea spre inima noastră.

Cu ajutorul lor, vei învăța să manifești salutul nostru: sunt, vreau, merit, pot!! Așadar, învață importanța cuvintelor : sunt, vreau, merit, pot!

Comandă cartea

Trage cu ochiul la capitolele cărții

Bun găsit

Bun găsit, dragele mele… Mă bucur să ne cunoaştem şi vă felicit că aţi decis să vă faceţi puțin timp şi pentru voi. Faptul că v-aţi oprit din ritmul preocupărilor zilnice ca să aflaţi răspunsul la în­trebarea mea e un pas sigur spre sufletul vostru. De aceea sunt atât de încântată că îmi daţi ocazia să stăm de vorbă chiar și așa, din spatele foii de hârtie. Eu una abia aştept, pentru că astăzi mi-am propus un lucru important. Acela de a vă face să zâmbiţi şi să conştientizaţi cât de minunate sunteţi. Şi da, vă înţeleg dacă sunteţi sceptice, căci mi-a trebuit şi mie mult timp ca să ajung la această concluzie. Abia atunci când am reuşit să mă accept aşa cum sunt, să mă stimez şi apoi să mă iubesc, am realizat cu adevărat ce forţă interioară avem noi, femeile. Ce putere de sacrificiu… ce capacitate de a oferi necondiţionat iubire. O să-mi spuneţi că nu stau prea bine la capitolul modestie… Nu, dragele mele, sunt pur şi simplu entuziasmată! După zeci de ani în care aproape că am uitat de mine având grijă de toţi ceilalți, în sfârşit, pot spune că m-am descoperit! Sau, mai bine zis, m-am redescoperit. Când am reuşit să mă cunosc şi să mă iubesc cu adevărat, m-am uitat în oglindă de parcă atunci mă vedeam pentru prima oară… Toată viaţa mi se derula cu repeziciune prin minte. Priveam la mine însămi, parcă din afara propriei mele ființe, ca la un personaj de poveste. Şi, dintr-o dată, am avut o revelaţie… Ooo… câte lucruri grozave am realizat, prin câte situaţii grele am trecut, cu câtă tărie le-am depăşit, reușind să-mi păstrez familia unită! Ooo! Dar eu chiar sunt puternică, chiar sunt minunată! Mi-a venit să mă îmbrăţişez şi să-mi trimit o bezea! Simţeam că toată lumea e a mea şi nimic nu-mi poate sta în cale, dacă eu aveam puterea de a crede cu adevărat în mine însămi şi în ceea ce fac… În sfârşit îmi descoperisem stima de sine… În sfârşit ne­încrederea care mă însoţise ca o umbră pe tot parcursul vieţii îşi făcea valiza, decisă să o ia din loc. Am tras aer adânc în piept şi mi-am zărit luminiţele sclipind în ochi. Trimiteau reflexe pe toată faţa întinerind-o, înnobilând-o! Un gând răzleţ mi-a străbătut atunci mintea… „Aceasta trebuie să fie forța frumuseţii interioare!” Da, toate femeile sunt frumoase, indiferent de statură, de vârstă sau clasă socială atunci când îşi realizează şi își manifestă propria măreţie interioară! Aceasta e adevărata frumuseţe a femeii. Puterea interioară cu care a fost hărăzită! Acel spirit de sacrificiu, de dăruire, de iubire necondiţionată de care numai femeia este capabilă! Credeți că exagerez? Păi, haideţi să luăm un exemplu. De pildă, atunci când se căsătoreşte, femeia îşi părăseşte familia, îşi schimbă casa, numele, se mută cu soţul său şi își construieşte un cămin împreună cu el. Rămâne însărcinată, sarcina îi schimbă complet corpul, suportă durerile naşterii, devine responsabilă, în cea mai mare parte a timpului, de îngrijirea şi educarea copiilor. Până şi copiii pe care îi naşte, îi alăptează şi îi creşte poartă numele soţului, şi nu al ei. Până în ziua în care moare, tot ceea ce face este dedicat familiei. Găteşte cu drag, curăţă cu spor, are grijă de copii, merge la serviciu, este un susţinător de nădejde al soţului şi, de multe ori, şi al părinţilor. Este umărul pe care toţi membrii fa­miliei îşi sprijină capul atunci când vor să plângă. În acest timp, trebuie să se preocupe să arate bine, să fie proaspătă, veselă, într-un cuvânt, să se menţină cât mai bine, căci altfel vine concurenţa din urmă, nu?! Aşadar, cine se sacrifică cu adevărat într-o relaţie? Ei, acum mai spuneţi că exagerez? Eu zic să vă opriţi o secundă şi să vă întoarceţi atenția de la grijile de zi cu zi înspre voi înșivă. Analizaţi, vă rog, pentru câteva secunde, spusele mele, trecându-le prin filtrul propriilor gânduri şi o să vedeţi că nu am exagerat deloc şi că am dreptate atunci când spun că suntem speciale, că suntem minunate. Numai că noi aşteptăm să ne-o spună mereu alţii. Nu aşteptaţi confirmări de la ceilalți, dragele mele, fiindcă cei din jur sunt doar o oglindă (uneori chiar deformată!) a propriilor voastre percepţii… Conştientizaţi-vă, manifestaţi-vă valoarea. Şi atunci o vor face şi ceilalţi. Din păcate, avem şi un mare defect, și anume acela că uităm foarte repede de noi înșine. Ne lăsăm atrase în acest vârtej al vieţii, uitând, la un moment dat, să mai privim în interiorul nostru. Şi apoi ne mai întrebăm de ce apar tot felul de situaţii neplăcute în care sufletul nostru plânge… Da, draga mea prietenă, plânge, pentru că, prinsă între atâtea griji, ai uitat de tine, ai uitat să fii femeie! Se spune că „O femeie îşi poartă lacrimile asemenea bijuteriilor”! Frumos, nimic de spus, dar şi când acestea sunt prea multe, riscă să ne înece sufletul. Aşadar, dragele mele, haideţi să vedem de ce plâng femeile…

Vorbește cu inima ta

Da, dragi femei, acesta este salutul cu care vă în­tâmpin în această seară, care sper să-şi merite numele de seară de poveste. Aşa cum aţi văzut şi în invitaţia pe care v-am lansat-o, discuţiile pe care urmează să le purtăm vor fi puțin altfel, adică vom vorbi între noi, cu noi şi apoi, fiecare în parte, cu inima sa. Iar la sfârşit, de un lucru pot să vă asigur… că veţi pleca de aici mult mai curajoase. Şi nu, nu fac promisiuni deşarte, ci o spun din propria-mi experienţă. Căci după ani în şir de suferinţă, am învăţat acest dialog şi pot să afirm că nu mă mai tem. Nu, pentru că am învăţat să ascult şi să vorbesc cu inima mea. Ori, cum bine ştiţi şi voi, ea vorbeşte glasul iubirii, iar iubirea este însuși DUMNEZEU. De aceea, o întreb şi o ascult în fiecare zi cum îmi predă lecţia fericirii. Căci pentru a putea fi fericiţi, avem nevoie să ne întoarcem la sentimentele noastre cele mai frumoase. Avem nevoie să ne deschidem inimile pentru a ne redescoperi esenţa divină din noi. În felul acesta, vom înţelege mai bine care este natura şi scopul nostru pe acest pământ. Când am venit în această viaţă eram un nucleu de iubire şi de lumină. Inima noastră era larg deschisă, dornică să experimenteze acel minunat sentiment pe care ni-l oferă o viaţă trăită în bucurie. Eram și eu, erai și tu acel copil de Dumnezeu, a cărui inimă exprima o iubire necon­diţionată faţă de întreaga lume. Nimic nu părea să-ţi perturbe scopul, și anume acela de a fi fericit. Din păcate însă, la scurt timp după aceea, ai început să descoperi durerea. Ai învățat ce înseamnă tristeţea, grijile, răutatea şi experienţele traumatice. Încet – încet, în su­fletul tău s-a strecurat un sentiment odios, frica. Şi atunci te-ai gândit că e cazul să te aperi. Ai crezut că, închizând poarta inimii, o să scapi de el. După un timp însă, acesta şi-a făcut din nou simţită prezenţa. Atunci, ai în­chis şi ferestrele inimii tale, în speranţa că, de data aceasta, durerea va dispărea. Văzând că nu ai reuşit, ţi-ai ima­ginat că, probabil, atunci când nu eşti atent sau dormi, se strecoară fără voia ta. De aceea, ai încuiat uşa şi ai tras toate zăvoarele. Iar ca să fii sigur, ai mai ridicat şi câteva ziduri de apărare. Aşa, ca să se înveţe minte şi să nu te mai chinuiască! În sfârşit, eşti în siguranţă… Ceea ce n-ai realizat tu este că, în graba de a-ţi ridica această cetate ferecată, te-ai încuiat cu ele înăuntru, purtându-le mereu cu tine, indiferent în ce colţ de lume te-ai afla. Şi ceea ce era mai rău se întâmpla: nici bucuria, nici încrederea şi nici darurile vieţii nu mai puteau pătrunde înăuntru, deoarece se loveau de ziduri şi băteau doar la uşi închise. Şi astfel, încet – încet, au început să se instaleze umbra şi răceala. Astfel, fără să-ţi dai seama, te-ai trezit, dintr-o dată, propriul tău prizonier. Treptat, sufletul tău a început să tânjească după lumină, după bucurie, după libertate. Tăcut şi trist, a început să se ofilească, să uite cum e bucuria, cum e să fii liber… ca o pasăre care nu mai putea să zboare, căci aripile sale se loveau de ziduri. A început să-ţi dea semnale că nu îi este bine… Te-a strigat, dar de cele mai multe ori, erai prea ocupată ca să îl asculţi! Aveai serviciu, copii şi multe alte obligații. Şi nu înţelegeai de ce în clipele tale de singurătate, când te aflai doar cu tine însăți, te simţeai goală, te simţeai tristă… De ce zâmbetul tău era din ce în ce mai rar şi mai şters? De ce ochii tăi, odată luminoşi, erau din ce în ce mai stinşi şi se umpleau mereu cu lacrimi grele? Unde dispăruse copilul acela de odinioară, vesel şi neînfricat? Se pierduse oare pe drum? Îţi doreai în clipele tale de nostalgie să retrăieşti acea stare de bine parcă de mult uitată. Însă nu mai ştiai cum şi nici dacă mai poţi. Aşteptai parcă să vină cineva să ţi-o aducă în dar… Însă oricât te străduiai tu să le faci tuturor pe plac, să ajuţi, să te sacrifici, să te laşi de cele mai multe ori pe locul al doilea, eforturile tale păreau zadarnice. Atunci, dezamăgirea şi frustrarea creşteau… Chiar nimeni nu vede că ai nevoie de dragoste, de bucurie? Chiar nimeni nu observă că ai obosit să tot aştepţi? Oare eforturile şi sacrificiile pe care le-ai făcut tu pentru ei nu înseamnă nimic? Oare de ce sunt nerecunoscători? De ce nu-ţi oferă şi ei, la rândul lor, bucurie, respect, sti­mă, iubire? Desigur că aceste aşteptări neîmplinite nu făceau decât să-ţi sporească şi mai mult emoţiile negative care şi aşa îţi încărcau sufletul… Însă ceea ce nu re­alizai tu era faptul că, şi dacă şi-ar fi dorit, tot nu puteau s-o facă. Căci băteau la porţi închise şi se opreau în fața zidurilor. După cum vezi, aşteptarea unui ajutor din afară era una iluzorie. Tu erai cel care trebuia să-ţi oferi primul ajutor. Tu ești cel care a închis toate uşile şi a ridicat ziduri împrejurul său. De aceea, tu eşti singurul care poate acum să le și deschidă. Indiferent cât ai aştepta sau te vei supăra pe cei din jurul tău, ei vor rămâne neputincioşi. Deschide, așadar, tu însăți, fereastra inimii tale pentru a lăsa să intre Lumina! Pătrunde în interiorul ei, căci „în centrul inimii tale se află un loc de unde începe viaţa. Este cel mai frumos loc de pe pământ”1. Aşadar, fă-i vieţii tale acest dar… De a o trăi liber, plenar, în bucurie. Eşti minunată, ai dreptul la tot ce e mai bun! Doreşte-ţi cu adevărat libertatea şi o vei obţine! Doreşte-ţi cu adevărat fericirea şi o vei avea! Pătrunde în inima ta, dărâmă zidurile pe care tu singură le-ai ridicat… Deschide ferestrele şi trage zăvoarele. Lasă să pătrundă în inima ta tot ceea ce ţi-ai dorit de-a lungul vieţii! Eliberează-ți sufletul din labirintul fricii, grijilor, neliniştii, supărării. Dă-i voie să zâmbească, să iubească, să viseze… Permite-i să zboare… Fii tu, femeie, cea care se ajută… Fii tu cea care eliberează pasărea dintre ziduri, urmându-i, cu un zâmbet larg, zborul lin. Dacă ne dorim cu adevărat, se poate! Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este să ne aducem aminte de noi înșine. Câte dintre voi și-au amintit însă acest lucru în ultimul timp? Vă rog să analizaţi o zi din viaţa voastră şi să remarcaţi de câte ori v-aţi gândit la voi înșivă? V-aţi adresat un salut, o încurajare, un zâmbet, un gând bun? V-aţi făcut vreun compliment? Mulţumesc… majoritatea zâmbiţi şi-mi spuneţi că nu aţi avut timp. Sper să realizaţi că şi aceasta este o scuză după care vă ascundeţi! Nu, dragele mele, haideţi să nu ne mai păcălim singure… nu avem nevoie de un timp special pentru asta… ci doar de dorinţa de a fi cu noi, indiferent ce activitate desfăşurăm în acea zi. De aceea, vă propun ca primul ingredient pe care să îl adăugăm în prăjitura noastră fermecată să fie întâlnirea zilnică cu tine însăți. Şi dacă îmi oferiți un dram de răgaz să vă explic, o să vedeţi că este chiar distractiv, iar acest lucru nu vă va perturba sub nicio formă activitatea.

Secretul celor trei V

…. Mă bucur că vă amuzaţi, acesta e un lucru bun, însă după cum observați şi din povestioara noastră, dar şi din răspunsurile voastre, ceea ce afirmam mai devreme în dialogul nostru, din păcate, se confirmă. Şi anume faptul că noi, femeile, uităm de noi înșine. Prea multe sunt doar mame, neveste, fiice şi prea puține – femei. Avem atâtea roluri de îndeplinit, încât îl uităm pe cel mai important – cel al nostru. Acela de fiinţe unice, venite pe acest pământ în special pentru a fi fericite, pentru a ne învăţa lecţiile şi a evolua. Aşadar, pentru a fi practice, eu vă propun ca atunci când aveţi timp, să vă uitaţi în oglindă. Ştiu că vă uitaţi mereu. Însă de data aceasta, eu vă recomand să vă uitaţi altfel… şi anume cu intenţia clară de a vă întâlni cu voi şi nu aceea de a vă ruja sau a vă critica („vai ce palidă sunt…”; „vai, mi-a mai apărut un rid”). Nu, dragele mele, ceea ce vă rog eu acum este să vă priviţi adânc în ochi şi să vorbiţi cu sufletul vostru. Puneţi-vă calm şi cu blândeţe întrebarea: Cine sunt eu? Apoi urmăriţi atent primul gând care vă vine în minte. Conştientizaţi-l fără să-l analizaţi sau să-l influenţaţi prin intermediul minţii. Re­petaţi întrebarea atât cât simţiţi nevoia. Acceptaţi toate răspunsurile, indiferent cât de bizare vi se vor părea. În momentul în care o să conştientizaţi starea de a fi cu voi şi în voi, o să resimţiţi o stare de bine, o dorinţă de a vă zâmbi şi chiar de a vă îmbrăţişa. O să realizaţi că este acel moment magic în care vă daţi seama că răspunsul vostru la întrebarea de mai sus este Eu sunt EU! Restul vine de la sine… Starea de bucurie care vă va cuprinde este firească, aşadar trăiţi-o din plin! Căci scopul suprem al subconştientului nostru este acela de a înţelege cine suntem cu adevărat. Aşa că, draga mea prietenă, nu-ţi fie frică de tine! Priveşte în sufletul tău şi caută-te prin tine însuți! Descoperă-ţi măreţia! Dacă l-ai întreba pe Dumnezeu ce-şi doreşte de la tine, te asigur că ţi-ar răspunde: „Fii TU, aşa cum te-am creat EU! Iar dacă te iubeşti pe tine, atunci mă iubeşti şi pe Mine!” Aşa că, dragă femeie, nu te mai considera un vagon, ci o locomotivă! Fii locomotiva pro­priei tale vieţi, căci tu eşti mecanicul care o conduce. Aşadar, fii ceea ce eşti şi nu ceea ce ţi s-a spus că trebuie să fii! În felul acesta, manifestând această stare de prezenţă cu voi şi în voi înșivă – EU SUNT EU –, n-o să vă mai fie dor de voi, iar sufletul vostru va „transpira” mai puţin prin lacrimi şi va zâmbi mai des. Şi pentru a invita zâmbetul în sufletul nostru, haideţi să rostim împreună: SUNT SĂNĂTATE ! SUNT FERICIRE! SUNT LIBERTATE! SUNT IUBIRE! Toate acestea sunt… EU! EU SUNT EU!

Creează-ți viața pe care ți-o dorești

Mai trist este că şi atunci când a avut ocazia să o facă, nu a găsit puterea de a privi în sufletul său, nu a găsit tăria să stea de vorbă cu ea însăși pentru a afla cine este şi ce-şi doreşte, de fapt, cu adevărat! Iar ca ea, fii convins că sunt milioane de tinere, din păcate! Aşa cum ştii, atunci când ne naştem, noi suntem precum o foaie albă de hârtie pe care părinţii încep să scrie primele convingeri. După acestea, conştient sau nu, ne ghidăm mai apoi întreaga viaţă. Or, ei nu pot scrie decât ceea ce au dobândit, la rândul lor, de la propriii părinţi. Este, dacă vrei, un fel de lanţ al slăbiciunilor. În continuare, şi noi, la rândul nostru, fie că vrem, fie că nu, vom proceda la fel cu propriii noștri copii. Le vom transmite mai departe propriile noastre credinţe şi convingeri. Ne predăm ştafeta de la o generaţie la alta fără să ne întrebăm dacă aceasta este cea mai bună, fără să ne punem problema să încercăm să o îmbunătăţim sau chiar să o schimbăm. Și uite-aşa, credinţele limitative, fricile, ne­încrederea ajung să ne influenţeze întreaga viaţă. De aceea, dragul meu, uneori, cu tot calmul şi experienţa mea, când văd atâta suferinţă provocată de necunoaştere şi frică, îmi vine uneori să strig… Fii tu însăți, femeie, redobândește-ţi puterea personală, trăieşte aici şi acum, fiind prezentă în propria-ți viaţă! Trăieşte-o tu pe ea aşa cum ţi-o doreşti şi nu-i permite să te trăiască ea pe tine! Da, interesant acest îndemn al tău, o să-l reţin căci, e valabil pentru toţi, fie ei femei sau bărbaţi… Însă cred că aş fi în asentimentul invitatelor tale dacă te-aş ruga să detailezi puţin acest îndemn, căci sincer să fiu, îmi place ideea aceasta de a nu lăsa viaţa „să mă trăiască ea pe mine”. Sună chiar amuzant. Numai că, deşi prietenele tale n-o spun, eu, personal, aş simţi nevoia să îmi lămureşti mai bine cum stau lucrurile cu redobândirea puterii personale. Ca să fiu sincer, nu prea ştiu bine ce înseamnă, darămite să ştiu cum să o redobândesc! Ei, simpatic şi direct mai ești! O voi face cu mare drag, mai ales că îmi place în mod deosebit să vorbesc despre acest subiect, cunoscându-i importanța pe care o are în evoluţia şi în capacitatea noastră de a ne crea o viaţă plină de satisfacţii. Aşa cum îţi spuneam, puterea personală reprezintă potenţialul pe care fiecare dintre noi îl are atunci când vine pe această lume. Este un dar valoros, pe care Creatorul ni-l pune în valiză atunci când plecăm în această frumoasă, dar și grea, călătorie. Este, de fapt, capacitatea noastră de a acţiona în concordanţă cu legile Universului şi ale Sinelui nostru superior. Off… frumoase cuvintele şi încurajator gândul că această putere personală este un dar cu care ne naştem, însă, ca să fiu în continuare la fel de sincer, nu sunt foarte sigur că eram conştient de el şi nici de modul în care pot să mă bucur, folosindu-l la capacitate maximă… Stau şi mă întreb, la cât de ocupate sunt prietenele tale, cât timp au mai avut să-şi conştientizeze sau să-şi folosească acest dar în avantajul lor. Cred că au uitat complet de el sau poate chiar că unele dintre ele nici nu mai conștientizează faptul că îl au. Așa este, ai dreptate, de aceea am încercat le și spun în discuţiile anterioare cât sunt de puternice şi ce forţă interioară au! Tocmai pentru a le convinge că ele sunt şi că pot! Ştii, mă refer la discuţia de mai devreme, în care le îndemnam ca acele cuvinte (sunt, vreau, merit, pot) să devină și pentru ele o serie de convingeri absolute. Te-am văzut puţin contrariat şi dezamăgit când ai înţeles că nu am de gând să dezbat cu prietenele mele femei anumite aspecte mai dificile din viaţa lor şi nici să le dau sfaturi concrete. N-am făcut-o şi nici n-am s-o fac, deoarece nu acesta este rolul meu aici. Consider că sunt suficienţi specialişti pe domeniile respective care să le poată ajuta în anumite momente, dacă asta îşi vor dori. Ca şi în călătoria anterioară pe care am făcut-o împreună, rolul meu este cel de GHID. Îmi place să împărtăşesc doar din experienţele şi trăirile mele personale şi să evidenţiez doar lucrurile bune care pe mine m-au ajutat. Nu sunt psiholog, nu vindec pe nimeni. Şi nici nu deţin cheia tuturor problemelor. Sunt aici doar pentru a-i ghida pe cei asemenea mie să-şi conştientizeze valoarea şi forţa interioară, doar prin împărtăşirea câtorva idei. Astfel, dacă la sfârşitul acestei întâlniri, femeile vor pleca dorindu-şi să-şi redobândească puterea personală, eu voi fi fericită şi voi considera că nu am trăit degeaba pe acest pământ. Căci o femeie stăpână pe sine şi conştientă de propria-i valoare este o femeie care va şti să-şi construiască aşa cum trebuie fericirea. Ori, o femeie fericită presupune o femeie care va creşte şi va educa copii fericiţi. Iar o generaţie tânără şi sănătoasă din punct de vedere emoţional presupune, implicit, o lume mai bună pentru noi toţi. Deci iată, dragul meu prieten, de ce am ales în mod special femeile… deoarece, prin darul maternităţii, acestea au primit şi cea mai importantă, dar mai grea sarcină… aceea de a fi primii profesori în arta vieţii, pentru copiii lor. Fie că vor, fie că nu, conştient sau mai puţin conştient, le vor transmite copiilor, în primii șapte ani de viaţă, propriile credinţe şi emoţii. Ele vor fi primele şi cele mai importante modele pentru pruncii lor…

Capitolul V

oh, dragul meu ghid, îţi mulţumesc pentru această frumoasă poveste! Numai că mi se pare cam tristă, nu crezi? Tu ţi-ai chemat prietenele la această întâlnire ca să le faci să zâmbească, nu să plângă! Parcă acesta era scopul întâlnirii voastre, dacă îmi aduc eu bine aminte, nu-i aşa? Ei, prietene, departe de mine intenţia de a le întrista. Aşa cum ţi-am spus şi la începutul discuţiei noastre, cea mai mare bucurie a mea este ca la sfârşitul întâlnirii, femeile să ştie cum să facă pentru a zâmbi mai des. De aceea le-am şi chemat, să preparăm împreună această prăjitură fermecată. Am ţinut să le istorisesc această po­vestioară, pentru că ea este extrem de reală, au trăit-o şi o trăiesc poate milioane de femei în lumea asta. Ba unele, din păcate, au poveşti şi mai triste. Vezi tu? Încă de mici, femeilor li se inoculează această idee a sexului slab şi, mai ales, a faptului că ele trebuie să depindă ne­apărat de cineva. Şi atunci te mai miri că majoritatea poveştilor sunt triste? Cât de frumoasă ar fi această lu­me dacă femeile ar fi îndemnate să se iubească şi să-şi ofere tot ce-i mai bun. Sunt întru totul de acord cu tine, nu te îngrijorează însă faptul că unele dintre invitatele tale ar putea să te înţeleagă greşit? Să-ţi reproşeze faptul că le îndemni să fie egoiste? Ei, departe de mine această intenţie! Tu ştii foarte bine lucrul acesta. Ba din contră, eu aş zice că lucrurile stau exact invers! Niciodată o femeie care se va respecta şi îşi va conştientiza valoarea nu va putea fi egoistă, pentru că ea va oferi mereu din ceea ce are. Se știe că cea mai mare bucurie a unui copil nu sunt nici jucăriile, nici dulciurile şi nici alte lucruri cu care îl copleşim de cele mai multe ori. Cea mai mare bucurie a unui copil este să-şi vadă părinţii fericiţi. Şi dacă stai bine să te gândeşti, este şi firesc să fie aşa. Pentru el, părinţii sunt primele repere, primele modele în viaţă. Ori, ceea ce va vedea şi va simţi la ei va constitui însăși temelia convingerilor şi emoţiilor sale. Aşa că dacă vrei să ai un copil armonios şi fericit, arată-i cum să facă asta. Dacă părinţii tăi nu au ştiut, la rândul lor, şi nu te-au învăţat, fii tu, femeie, cea care rupe o dată pentru totdeauna acest lanţ al slăbiciunilor care se perpetuează de la o generaţie la alta. Fii tu prima care spune „Stop, se poate şi altfel!”, pentru că niciodată nu e prea târziu pentru a începe să ne umplem valiza cu fericire. Foarte multe femei cu care am stat de vorbă, mai ales cele care trecuseră de vârsta tinereţii, aveau, invariabil, aceleaşi replici: „Ce-mi mai trebuie la vârsta mea? Ei, e prea târziu pentru mine… Nu ştiu să mă iubesc, mie nu-mi mai trebuie nimic, trăiesc prin copilul meu…”. Cât de mult însă greşiţi, dragele mele! Chiar voi credeţi că pruncii voştri asta îşi doresc? O povară care să îi facă să se simtă datori sau vinovaţi? Căci, până la urmă, asta transmiteţi prin această atitudine. Nu, îmi pare rău, dragele mele, vă cer iertare dacă pe unele dintre voi le voi dezamăgi. Să știți că întotdeauna sinceritatea faţă de voi înşivă este cel mai bun aliat. Nu aţi venit pe pământ pentru altcineva, ci, în primul rând, pentru voi înșivă. Nu aţi venit să trăiţi viaţa copiilor şi nici pe-a altcuiva. Ci doar pe a voastră! Dacă aţi fost binecuvântate să fiţi mame, foarte bine! Pregătiţi-i pentru viaţă pe copiii voștri cum ştiţi voi mai bine, fără a uita însă de bucuria de a fi. Vă asigur că niciun copil nu este fericit atunci când îşi vede mama obosită, bolnavă, neîngrijită, blazată. Va trece prin multe emoţii negative pe care, la rândul său, le va transmite mai departe propriilor copii. Ori mă îndoiesc că asta vă doriţi. Copiii vor fi întotdeauna propria voastră oglindă, pentru că vor face ce vor vedea la voi… Acel bagaj de convingeri şi emoţii cu care vor pleca pe drumul lor vă aparţine în cea mare parte, fie că vă place sau nu. Chiar dacă, pe parcurs, intervin ceilalţi factori –școala, societatea, prietenii etc., „cei şapte ani de acasă” vor rămâne definitorii pentru tot restul vieţii. Îi vor însoţi şi influenţa în toate deciziile pe care le vor lua. Vor fi imaginea pe care o au despre sine, modul în care se vor percepe şi se vor trata atât pe ei, cât şi pe ceilalţi. De aceea, nu vă gândiţi că a vă iubi pe voi e o dovadă de egoism, ci din contra. Aceasta este chiar o atitudine plină de responsabilitate şi altruism în primul rând față de voi înșivă, faţă de cei din jurul vostru şi, mai ales, față de copiii voştri. A-ţi conştientiza propria valoare şi a o manifesta este, în fond, o datorie sacră pe care o ai față de tine şi față de Dumnezeu. Creatorul nu te-a trimis aici să trăieşti pentru alţii, ci împreună cu ei. EL te-a trimis aici în primul rând pentru tine, pentru ca tu să evoluezi. Fiecăruia dintre noi i se oferă acea unicitate, acea putere personală de a trăi în bucurie. Dar, în acelaşi timp, ni se dă şi liberul arbitru, libertatea totală de a alege. Dacă noi alegem să uităm complet de ea sau să o dăm tuturor mai puţin nouă, înseamnă că ne asumăm şi consecinţele. Şi ele nu vor întârzia să apară. Vor veni peste noi tot felul de lecţii, dezamăgirile, trădările, bolile, singurătatea pe care ni le atragem prin acest abandon al sufletului nostru. Important este dacă învăţăm ceva din ele, dacă schimbăm ceva. Căci dacă alegem să ne lamentăm şi să dăm vina pe toţi şi pe toate, mai puţin pe atitudinea noastră, n-am făcut nimic. Toţi avem obiceiul să privim doar în afara noastră. Să aşteptăm ajutor din afară, să găsim vinovaţi atunci când lucrurile nu merg aşa cum ni le-am dori noi… E firesc, e mai comod, ne scapă de propria responsabilitate… Puţini se opresc însă din goana lor spre nicăieri ca să-şi adreseze câteva întrebări esenţiale: „Cum am atras această situaţie în viaţa mea? Ce am de învăţat de aici?”. Iar dacă ai ajuns la concluzia că ai greşit, nu-i nicio problemă! Suntem oameni, suntem supuși greșelii. Eu am un citat preferat pe care l-am transpus în viață, şi anume: „M-am născut ca să fiu fericită şi nu perfectă”1. Şi credeţi-mă, dragele mele, că funcţionează atunci când mi-o amintesc, devenind mai înţelegătoare cu mine însămi atunci când greşesc. Personal, am o stare de confort şi libertate atunci când îmi manifest puterea personală. Mă simt bine la gândul că Tatăl ceresc mi-a dat tot ce îmi trebuie pentru a fi co-creatorul propriei mele vieţi. La fel ca mine şi ca toţi ceilalţi, şi tu, femeie, ai cheia valizei în care Creatorul ţi-a aşezat propriile calităţi. În afară de tine, sau fără ajutorul tău, nimeni nu o poate descuia…

Te invit la un pahar de vin, femeie!

a, te invit la un pahar de vin, femeie, pentru că şi tu ai dreptul să oboseşti, să clachezi, să simţi uneori că nu mai poţi…Toţi o facem. Nu trebuie să munceşti până la epuizare pentru a le demonstra celorlalţi sau chiar ţie însuţi că meriţi să fii apreciată. Nu-ţi va ridica nimeni statuie şi nici nu se vor sacrifica în locul tău atunci când nu vei mai putea. Ştiu că totul se învârte în jurul tău… soţul, copii, serviciul, responsabilităţile casei. Ai poate senzaţia că dacă tu te vei opri, lumea va sta în loc și toate lucrurile din jurul tău se vor prăbuși. Te asigur însă că nu este aşa. Scoate din dulap lenjeria cea bună şi foloseşte-o ca să-ţi bucure corpul. Arde lumânarea cea frumoasă pe care ai primit-o cadou, n-o ţine doar pentru musafiri. Foloseşte vesela cea nouă atunci când ai chef de un moment frumos, n-o mai ţine pentru copii pentru când se vor căsători. Până atunci, sigur se demodează… Poartă hainele cele noi şi frumoase, nu le mai lăsa să se învechească în dulap cu gândul că vei avea nevoie de ele la ocazii speciale. Fiecare zi din viaţa ta e specială, iar tu meriţi să o onorezi şi să te onorezi. Amână călcatul rufelor şi mergi la spectacolul dorit… s-ar putea ca mâine să nu se mai joace. Fii prezentă în viaţa ta şi trăieşte-o în bucurie, femeie. Dă-ţi voie să fii tu însăți în toată frumuseţea şi splendoarea ta. Dă-ţi voie să ai cearcăne, dă-ţi voie să ai câteva kilograme în plus de sărbători. Dă-ţi voie uneori să spui că nu mai poţi… viaţa nu se va opri odată cu tine, nu-ţi fă griji! Dăruieşte-ţi şi ţie bucurii aşa cum ştii să le dăruieşti tuturor. Nu-ţi mai sufoca sufletul cu lacrimi, ci sărută-l cu zâmbetul tău cald, frumos şi senin, FEMEIE! Cu toată iubirea, Margo.

Comandă cartea

Ce capitole conține cartea

Bun găsit

Da, toate femeile sunt frumoase, indiferent de statură, de vârstă sau clasă socială atunci când îşi realizează şi își manifestă propria măreţie interioară! Aceasta e adevărata frumuseţe a femeii. Puterea interioară cu care a fost hărăzită!

De ce plâng femeile

Nu la acest lucru m-am gândit însă atunci când mi-am adresat această întrebare, ci la faptul că „lacrimile sunt transpiraţia sufletului”, aşa că, privind din această perspectivă, vă întreb din nou: de ce plâng femeile?

Pasărea dintre ziduri

Eiii, mă joc şi eu puţin în cuvinte, ştii cum se spune „viaţa e ca o poveste”. Aşa că, dacă tot îmi invit prietenele mele, femeile, la un ceai despre lume şi viață, m-am gândit să o fac și într-o manieră relaxantă. Să fie o seară magică în care noi să învăţăm împreună o reţetă nouă, cea a „prăjiturii fermecate” sau, mai pe înţelesul tău, a fericirii.

Vorbește cu inima ta

Da, dragi femei, acesta este salutul cu care vă în­tâmpin în această seară, care sper să-şi merite numele de seară de poveste. Aşa cum aţi văzut şi în invitaţia pe care v-am lansat-o, discuţiile pe care urmează să le purtăm vor fi puțin altfel, adică vom vorbi între noi, cu noi şi apoi, fiecare în parte, cu inima sa.

Găsește-ți timp pentru iubire

… Credeţi cu tărie că, indiferent cine sunteţi, cum arătaţi sau câte griji aveţi pe cap, aveţi tot dreptul la fericire… Nu aşteptaţi să v-o dea altcineva sau să o găsiţi undeva. Nu uitaţi că fericirea nu se găseşte, ci se creează. De aceea, ea depinde de voi şi de alegerile voastre. În consecinţă, dragă prietenă, dragă femeie, găseşte-ţi timp şi pentru tine, găseşte-ţi timp pentru iubire!”

Invită-te la o ceașcă de ceai

Poate încerca să nu se mai critice. Poate să nu se mai străduiască să fie perfectă… Poate să fie drăguţă cu ea însăși… să-şi iubească corpul, sufletul, emoţiile. Poate să creadă cu adevărat în povestea pe care i-ai spus-o. Chiar şi celor care au o stimă de sine scăzută şi consideră că nu au calităţile necesare pentru a-și crea povestea, le aduc aminte de „secretul celor trei V”: Valorizarea şi Va­lorificarea Virtuţilor.

Creează-ți viața pe care ți-o dorești

Apoi, pe parcursul zilei, nu pierde legătura cu tine… Nu te lăsa copleşită de griji, de gânduri sau frici. Încearcă să manifeşti, pe tot parcursul zilei, acea încredere în capacitatea ta de a realiza tot ceea ce-ţi propui.

Ce prețuiesc femeile

Aşadar, dragă femeie, treci imediat la manşă şi împlinește-ţi visele! Fii încrezătoare în tine şi preia controlul pozitiv asupra vieţii tale, căci atunci vei zâmbi mai des.

Găsește-te pe tine

Se spune că odată, un suflet s-a prezentat în faţa lui Dumnezeu şi i-a spus: — Doamne, aş vrea să merg şi eu pe pământ să experimentez trăirile oamenilor. Vreau să văd cum e dorul, durerea, bucuria, iubirea. Îmi doresc să învăţ lecţii de la viaţă, să evoluez. Iar că experienţa mea să fie deplină, aş dori să fiu femeie pentru a trăi sentimentul maternităţii. Mi-ar plăcea să văd cum este să dai viaţă altei ființe. Te rog, Doamne, dă-mi acest dar!

Fericirea nu are nevoie decât de tine

Foarte multe femei cu care am stat de vorbă, mai ales cele care trecuseră de vârsta tinereţii, aveau, invariabil, aceleaşi replici: „Ce-mi mai trebuie la vârsta mea? Ei, e prea târziu pentru mine… Nu ştiu să mă iubesc, mie nu-mi mai trebuie nimic, trăiesc prin copilul meu…”. Cât de mult însă greşiţi, dragele mele! Chiar voi credeţi că pruncii voştri asta îşi doresc? O povară care să îi facă să se simtă datori sau vinovaţi? Căci, până la urmă, asta transmiteţi prin această atitudine. Nu, îmi pare rău, dragele mele, vă cer iertare dacă pe unele dintre voi le voi dezamăgi.

Te invit la un pahar de vin, femeie

Da, te invit la un pahar de vin, femeie, pentru că şi tu ai dreptul să oboseşti, să clachezi, să simţi uneori că nu mai poţi…Toţi o facem. Nu trebuie să munceşti până la epuizare pentru a le demonstra celorlalţi sau chiar ţie însuţi că meriţi să fii apreciată. Nu-ţi va ridica nimeni statuie şi nici nu se vor sacrifica în locul tău atunci când nu vei mai putea.

Comandă cartea

Cunoaște-o pe autoarea cărții

Te rog să-mi spui Margo

Bun găsit, dragul meu prieten! Îţi mulţumesc că ai decis să ne întâlnim. Mă bucur să te cunosc şi te felicit pentru alegerea făcută. Sper din suflet că la sfârşitul acestei mici călătorii pe care o vom face împreună, TU să fii cel care te vei felicita.

Pentru că, de fapt, ceea ce vreau eu să-ţi amintesc prin acest dialog pe care îl vom purta este că în această călătorie pe care toţi o facem pe Pământ, ceea ce contează, de fapt, cu adevărat eşti chiar TU. Te rog să-mi spui Margo.

Cu permisiunea ta , voi fi ghidul tău în această călătorie. Nu sunt doctor și nici psiholog, ci ca și tine un om care își caută calea spre lumină. Iar dacă măcar una dintre părerile mele îți va fi de ajutor, să știi că atunci eu voi fi puțin mai fericită.

Nu aș putea avea vreodată impresia că am găsit un răspuns definitiv. Pe parcursul acestei conversații însă, poate că împreună vom reuși să ajungem la niște concluzii constructive.

Nimeni nu deține răspunsul și nici soluția tuturor problemelor, însă o părere în plus nu strică niciodată. De aceea, mi-am propus un scop mare…acela de a vă face să zâmbiți vieții! Așadar, să ne urăm DRUM BUN!

Cunoaște-mă

Comandă cartea

Pret: 38 lei

Dobândește-ți prețuirea de sine, manifestă-ți puterea personală și zâmbește vieții!

Comandă cartea