Fii tu așa cum îți dorești.

Dragoste de viata,
Creativitate,
Curiozitate,
Inocenta,
Umor,
Sinceritate,
Vitalitate,
Exprimarea libera a sentimentelor si emotiilor, care este o dovada de curaj si nu de slabiciune!
Tu manifești toate acestea? Oare când ți le-ai pierdut? Dacă ți le dorești din nou, întoarce-te la copilul din tine și le vei găsi.

Iubind copilul din tine, manifești iubirea de sine…

După ce am descoperit un lucru ştiut de mii de ani (că puterea
stă în mine însămi), mi-am propus să-mi schimb complet abordarea şi să încep să mă iubesc cu adevărat. Însă vechile obiceiuri de a percepe viaţa nu erau atât de uşor de anihilat. Eram
conştientă de eficienţa scopului propus, mă străduiam din ce în
ce mai des să îmi ascult şi inima, nu numai mintea, dar mereu mă
trezeam că aceasta îmi impune limite. Mi-am dat seama că va fi
un proces de durată şi de aceea, am început să studiez şi să
experimentez tot ceea ce credeam şi simţeam eu că mă ajuta în
această dezvoltare personală şi spirituală pe care mi-o propusesem.
Dintr-o dată, viaţa mea începuse să aibă un nou sens! Unul
care reuşea să-mi umple sufletul de bucurie! Citeam, meditam, mă rugam şi încercam în orice moment al vieţii să mă bucur
şi să-mi ofer mie însămi iubire. Să mă apreciez şi să mă accept
aşa cum sunt, fără să mai regret nimic din trecut şi fără să-mi
fie frică de viitor. Încercam să trăiesc în timpul lui ACUM, bucurându-mă de tot ceea ce-mi oferea viaţa şi Divinitatea.
Începe să-mi placă din ce în ce mai mult ceea ce-mi spui!
Abia aştept următoarea etapă a călătoriei noastre!
Mă bucur. Deocamdată, ai mare grijă de rucsacul tău şi pregăteşte-te să-l umpli! Aşa cum îţi spuneam, eram încântată
de noul traseu pe care trenul vieţii mele se înscrisese. Dar
trebuie să-ţi mărturisesc că oricâte eforturi făceam, îmi era
destul de dificil să manifest iubirea de sine.
Îmi ofeream mult mai des ca odinioară mici bucurii, eram mult
mai tolerantă cu mine, iar momentele în care încercam, în sfârşit, să mă poziţionez pe primul loc în priorităţile mele se înmulţiseră. Însă nu de puţine ori, surprindeam un oarecare sentiment
de vinovăţie. Oare nu devin prea egoistă? Pentru că acum, acele
opriri în care reuşeam să privesc în interiorul meu erau mult mai
dese şi mai relaxate, mi-am dat seama că nu voi reuşi niciodată
să mă iubesc cu adevărat fără ca, mai întâi, SĂ MĂ IERT pe mine
însămi!

Iertarea de sine este pacea pe care o faci cu tine și cu Dumnezeu!

Aşa e, IERTAREA DE SINE este acest „detergent” care ne ajută să ne pregătim de marea întâlnire – este singura cale spre vindecare. Ea ne ajută să ne golim inima de tristeţe, durere, mânie, frustrare şi frici. Este, dacă vrei, cea mai bună metodă prin care noi reuşim să ne eliberăm de vină. Desigur că, prin iertarea de sine, nu înseamnă că noi ne negăm aceste emoţii pe care toţi le avem într-o măsură mai mică sau mai mare. Dimpotrivă, aceasta presupune acceptarea şi mai apoi eliberarea lor. Nu spun că este un proces uşor, dar ceea ce îţi pot garanta este că, dacă reuşeşti să-l parcurgi, atunci vei realiza că aceasta a fost singura cale de a-ţi curăţa toate rănile emoţionale care te-au chinuit de-a lungul vieţii. Este, dacă vrei, o „curăţenie generală” pe care accepţi să o faci în interiorul tău, o metodă prin care îţi vindeci mintea şi, mai apoi, sufletul. Poţi să o consideri „pacea pe care o faci cu
tine însuţi şi cu Dumnezeu”. O inimă plină de iubire este o inimă curată. De aceea, este imperios necesar să golim din toate sertarele ei acele rămăşiţe menite să ne tulbure atât pacea minţii, cât şi liniştea sufletului. Este un instrument extrem de eficient care ne ajută să ne regăsim pe noi înşine. Iertarea poate fi învăţată la orice vârstă, indiferent de credinţele noastre actuale sau de experienţele trecute, căci este o cale de ieşire din întuneric şi de întoarcere la lumină. Odată ce ai reuşit lucrul acesta, poţi să treci la următoarea etapă mult mai uşor – ACCEPTAREA DE SINE, ca abia mai apoi, să-ţi oferi marele dar, şi anume IUBIREA DE SINE.

Întoarce-te la copilul din tine

Copilul interior

Văd foarte bine lucrul acesta, dragul meu, dar tu trebuie să ştii că, indiferent de vârsta pe care o avem, fiecare dintre noi are ascuns în cămara sufletului său (cum îmi place mie să spun) un copil interior. Acesta este, de fapt, tot ce am ascuns, reprimat, anihilat şi chiar ucis în copilărie. De aceea, e bine să identificăm şi să conştientizăm toate aceste lucruri. Este important ca în jocul în care ne-am angajat, să identificăm nevoile copilului din noi. Ajutorul dat lui este, de fapt, ajutorul dat nouă înşine. Rezolvarea acestor probleme ne va aduce acceptarea, apoi vindecarea interioară. De aceea, în jocul nostru, ne vom asuma un dublu rol. Cel de copil şi cel de părinte.
Adultul din noi va fi un arbitru care ne va seconda şi ne va ajuta să luăm deciziile cele mai bune, în fiecare situaţie pe care o vom întâlni de-a lungul acestei minunate experienţe.
Comanda si tu cartea mea si afla mai multe: http://bookzone.ro/produs/intoarce-te-la-copilul-din-tine

ÎNTOARCEREA LA COPILUL DIN TINE te ajută să te vindeci, să te deschizi către iubire şi să o recunoşti în tine

Ai dreptate, copilul din noi ne poate fi un foarte bun prieten, dar şi, uneori, un mare duşman. Depinde doar ce copilărie am avut şi ce am stocat acolo, în ungherul întunecat al cămării noastre. El poate avea două feţe – una întunecată şi alta luminoasă. De aceea are nevoie de noi, iar noi, de el. De multe ori, când deschidem dulapul copilăriei noastre, putem găsi adevăraţi monştri – frica, vina, ruşinea, teama de a nu greşi, de a nu fi suficienţi de buni, convingeri eronate, cum ar fi aceea că nu merităm să fim iubiţi sau apreciaţi. Pentru că, în majoritatea cazurilor, am fost obişnuiţi că manifestarea emoţiilor este o dovadă de slăbiciune, le-am închis bine în subconştient, purtându-le în stare latentă cu noi, întreaga viaţă. Se ştie foarte bine: cu cât ne respingem mai mult emoţiile, cu atât acestea cresc mai mult. Dacă noi alegem să ni le negăm, nu înseamnă că şi ele aleg să ne lase în pace, ci din contră! Se ascund frumuşel în cel mai întunecat colţ al dulapului, influenţând în mod negativ evoluţia noastră ulterioară. De aceea, te sfătuiesc să te împrieteneşti cu emoţiile tale. Cele pozitive sunt poarta cea mai accesibilă spre SINELE tău. În ceea ce le priveşte pe celelalte, nu le nega. Identifică-le, lasă-le să se manifeste mai apoi cu o răbdare absolută, topeşte-le în oceanul iubirii cu care o să se umple sufletul tău! Nu fugi de ele (căci tot cu tine le porţi), nu încerca să le ascunzi, nu te lupta cu ele, căci, dragul meu, viaţa nu este un câmp de bătălie! Fă din viaţa ta un spaţiu infinit în care să domnească încrederea, iertarea, iubirea. De aceea, ÎNTOARCEREA LA COPILUL DIN TINE te ajută să te vindeci, să te deschizi către iubire şi să o recunoşti în tine. Copiii nu ştiu ce înseamnă lupta! Ei se abandonează şi intră într-o stare de relaxare, deschidere către sublim. Aşa că nu mai sta pe gânduri. Vindecă copilul din tine dacă este necesar şi nu-l lăsa la volanul vehiculului care este viaţa ta. Însă dacă ai şansa să păstrezi în interiorul tău un copil luminos, care te sprijină încrezător şi fericit, atunci te vei putea bucura de o imagine sănătoasă despre tine. El nu îmbătrâneşte niciodată şi nici nu se teme că va rătăci calea. Aşa că acest minunat joc „de-a adultul-copil şi de-a copiluladult” te va încânta peste măsură, te asigur. Este un parteneriat din care amândoi veţi avea numai de câştigat! Copilul care primeşte înţelegere, iubire şi protecţie, iar adultul care îşi recuperează cea mai frumoasă latură a personalităţii sale – acea parte din noi care ne ajută să vedem latura optimistă a vieţii, să fim spontani, toleranţi şi receptivi la nou. Dacă am reuşit să te conving, ai la îndemână butonul magic. Indiferent cine eşti, ce obligaţii sociale ai şi cât de grea şi aglomerată ţi se pare perioada prin care treci, fii pentru o clipă copil! Apăsă cu încredere pe punctul „oprit” şi pentru o secundă, priveşte în interiorul tău. Răsuceşte apoi butonul şi coboară în cămara sufletului. Găseşte, vindecă şi eliberează copilul din tine. Nu-l uita încuiat în dulapul cu monştri, nu-l lăsa să se simtă orfan. Ia-l în braţe, oferă-i protecţia şi iubirea ta, apoi acordă-i încrederea de care are nevoie şi după care a tânjit atât de mult! Fă-l partenerul tău şi redescoperiţi împreună valorile minunate cu care Dumnezeu ne-a înzestrat atunci când ne-a oferit acest dar care se numeşte VIAŢA. Redescoperiţi împreună IERTAREA, ACCEPTAREA şi IUBIREA DE SINE. Odată ce o veţi manifesta pentru voi, veţi şti şi veţi putea să o oferiţi şi celorlalţi. Dăruind, veţi primi, la rândul vostru, înapoi şi, astfel, cercul magic al vieţii şi al universului se va reîntregi în lumină iertare și iubire!

Comanda si tu cartea mea si afla mai multe: http://bookzone.ro/produs/intoarce-te-la-copilul-din-tine/

Nu lăsaţi sentimentul de goliciune să vă copleșească inima!

De aceea, dragele mele, nu lăsaţi sentimentul de goliciune să vă copleșească inima! Acea stare vine din lipsa de atenţie pe care o manifestaţi față de sufletul vostru. Nu-l mai lăsaţi să „transpire” prin lacrimi.

Aşa că haideţi să vedem de ce plâng femeile? Pentru că le oferă prea mult celorlalţi şi prea puţin lor! Şi nu, nu vă gândiţi că vă îndemn să fiţi egoiste. Femeile, prin însăşi natura lor, au fost create să dăruiască. Ori, cea mai nobilă misiune pe care Divinitatea ne-a încredinţat-o a fost aceea de a dărui viaţă! Ştiu, stă în ființa și în structura noastră harul de a dărui. Numai că, de multe ori, suntem atât de preocupate de această menire, încât uităm să ne dăruim câtuși de puțin şi nouă!

Şi iarăşi ne lăsăm sufletul pradă suferinţei, iar acesta va începe să transpire prin lacrimi! Și totuși, de ce plâng femeile? Poate pentru că au uitat să-şi dăruiască câte ceva şi lor personal. Şi chiar dacă uneori sunt nevoite să-şi aducă aminte, o fac doar „ca să le placă celorlalţi”. Iarăşi o abordare care ne aduce suferinţă!

Din păcate, şi aici, anumite concepte, limitări şi „modele” cu care suntem comparate sau la care ne raportăm ne distorsionează stima de sine şi, uneori, ne influențează chiar deciziile. Avem impresia că vom fi plăcute „doar dacă”… Suntem slabe, înalte, cu dimensiuni de fotomodel, cu sânii nu ştiu cum… şi aşa mai departe. Dar, NU!

După cum vedeţi, toate femeile, dar în mod special cele care sunt mame au şansa, dar şi responsabilitatea de a fi nişte exemple. De aceea, dacă vă doriţi pentru copiii voştri tot ceea ce este mai bun, este impetuos necesar ca mai întâi să vă doriţi acest lucru şi pentru voi înșivă. Şi nu din egoism! Ci din necesitatea de a avea ce arăta. Nu poţi să înveţi un copil să se preţuiască pe sine, dacă tu nu o faci. Nu poţi să înveţi un copil să fie fericit până când nu manifeşti și tu această stare. Nu vă bazaţi pe faptul că sunt mici. Simt şi înţeleg mai mult decât credeţi voi, iar ceea ce vor simţi şi învăţa de la voi, aceea vor manifesta în întreaga lor viaţă.

Aşadar, dacă nu sunteţi suficient de convinse că o meritaţi, faceţi-o pentru pruncii voştri, căci în primii ani de viaţă, voi sunteţi întregul lor univers. Şi nu uitaţi că ei vor fi mereu oglinda sufletului vostru.

O să-mi spuneţi poate că şi aşa aveaţi destule pe cap, m-am găsit şi eu acum să vă mai ridic o problemă? Păi… nu sunt sigură dacă e o problemă sau e un dar pe care merităm din plin să ni-l facem! Și anume acela de a ne aduce aminte de adevărata noastră valoare. Mai precis, de a ne preţui, de a ne valoriza.

Nu aşteptaţi să o facă alţii, căci nu e treaba lor, ci a voastră. Nimeni nu o poate face în locul vostru, iar modul în care alegeţi să vă trăiţi viaţa vă aparţine în totalitate. Şi nu uitaţi, dragele mele, că „fericirea nu este gata făcută. Ea vine din lucrurile pe care le faci”[1].

Află mai multe : https://bookzone.ro/produs/achitei-de-ce-plang-femeile/

[1] Dalai Lama

Iubește copilul din tine!

Copiii au întotdeauna darul de a-i face pe oameni mai buni. De câte ori privim ochii sinceri ai copiilor, ne dorim să retrăim copilăria. Pentru fiecare dintre noi (indiferent cum am trăit-o), aceasta reprezintă un izvor de viaţă şi bucurie, de care fie că vrem, fie că nu, ne este tot timpul dor, mai ales atunci când sufletul nostru este copleşit de suferinţe. În acest izvor tămăduitor se află rezervele noastre sufleteşti pentru întreaga viaţă. Este locul cu cele mai dragi şi mai curate amintiri. Este susurul sau glasul duios al mamei, cu poveştile şi alinturile copilăriei, jocurile lipsite de griji şi pline de candoare, legătura nezdruncinată cu natura şi întâlnirea cu îngerul păzitor. Să ştii că atunci când eşti copil, experimentezi o stare de iubire necondiţionată, o stare de fericire pură. Aşa că dacă vrei cu adevărat să te vindeci, ÎNTOARCE-TE LA COPILUL DIN TINE!

Comanda si tu cartea mea si afla mai multe: http://bookzone.ro/produs/intoarce-te-la-copilul-din-tine/

Toate femeile sunt frumoase!

Da, toate femeile sunt frumoase, indiferent de statură, de vârstă sau clasă socială atunci când îşi realizează şi își manifestă propria măreţie interioară! Aceasta e adevărata frumuseţe a femeii. Puterea interioară cu care a fost hărăzită! Acel spirit de sacrificiu, de dăruire, de iubire necondiţionată de care numai femeia este capabilă! Credeți că exagerez? Păi, haideţi să luăm un exemplu. De pildă, atunci când se căsătoreşte, femeia îşi părăseşte familia, îşi schimbă casa, numele, se mută cu soţul său şi își construieşte un cămin împreună cu el. Rămâne însărcinată, sarcina îi schimbă complet corpul, suportă durerile naşterii, devine responsabilă, în cea mai mare parte a timpului, de îngrijirea şi educarea copiilor. Până şi copiii pe care îi naşte, îi alăptează şi îi creşte poartă numele soţului, şi nu al ei. Până în ziua în care moare, tot ceea ce face este dedicat familiei. Găteşte cu drag, curăţă cu spor, are grijă de copii, merge la serviciu, este un susţinător de nădejde al soţului şi, de multe ori, şi al părinţilor. Este umărul pe care toţi membrii fa­miliei îşi sprijină capul atunci când vor să plângă. În acest timp, trebuie să se preocupe să arate bine, să fie proaspătă, veselă, într-un cuvânt, să se menţină cât mai bine, căci altfel vine concurenţa din urmă, nu?!

Aşadar, cine se sacrifică cu adevărat într-o relaţie? Ei, acum mai spuneţi că exagerez? Eu zic să vă opriţi o secundă şi să vă întoarceţi atenția de la grijile de zi cu zi înspre voi înșivă.

Analizaţi, vă rog, pentru câteva secunde, spusele mele, trecându-le prin filtrul propriilor gânduri şi o să vedeţi că nu am exagerat deloc şi că am dreptate atunci când spun că suntem speciale, că suntem minunate. Numai că noi aşteptăm să ne-o spună mereu alţii.

Nu aşteptaţi confirmări de la ceilalți, dragele mele, fiindcă cei din jur sunt doar o oglindă (uneori chiar deformată!) a propriilor voastre percepţii… Conştientizaţi-vă, manifestaţi-vă valoarea. Şi atunci o vor face şi ceilalţi. Din păcate, avem şi un mare defect, și anume acela că uităm foarte repede de noi înșine. Ne lăsăm atrase în acest vârtej al vieţii, uitând, la un moment dat, să mai privim în interiorul nostru. Şi apoi ne mai întrebăm de ce apar tot felul de situaţii neplăcute în care sufletul nostru plânge… Da, draga mea prietenă, plânge, pentru că, prinsă între atâtea griji, ai uitat de tine, ai uitat să fii femeie!

Află mai multe : https://bookzone.ro/produs/achitei-de-ce-plang-femeile/

Când m-am întors la copilul din mine…

Am descoperit o fetiţă cu ochii mari şi trişti, care tânjea după apreciere şi IUBIRE! O FETIŢĂ PE CARE EU ÎNSĂMI O LĂSASEM ORFANĂ CU MULŢI ANI ÎN URMĂ! O fetiţă care se străduise să câştige aprecierea tuturor, să demonstreze că poate fi la înălţimea aşteptărilor, căreia îi era frică să nu dezamăgească, care crezuse că, oferind necondiţionat totul, va primi cu aceeaşi măsură. O fetiţă care rămăsese orfană acum pentru a doua oară! Ooo! Draga mea prietenă! Poţi să-ţi spun şi eu acum aşa? Ce frumos mi se pare acest lucru pe care mi-l povesteşti! Şi ce-ai făcut în acele momente?” Am luat-o în braţe şi am plâns împreună, promiţându-i că, de acum încolo, nu o voi mai părăsi niciodată şi că voi avea grijă să primească tot sprijinul şi iubirea după care tânjise până atunci! Am asigurat-o că voi fi eu părintele ei, că întotdeauna ea va fi pe primul loc, că nimeni nu o va mai critica şi că, INDIFERENT DE CE A FĂCUT ŞI CE VA FACE, O VOI IUBI NECONDIŢIONAT AŞA CUM ESTE! Dintr-o dată, acea senzaţie cumplită de singurătate şi inutilitate a dispărut, s-a topit. Regăsind fetiţa, m-am regăsit, de fapt, pe mine. Am descoperit în ea acea piatră preţioasă numită iubire pe care noi, treptat, odată cu trecerea anilor, o acoperim cu straturile problemelor emoţionale cu care ne confruntăm de-a lungul vieţii. Ca prin farmec, viaţa mea a căpătat iarăşi sens. Unul nou, profund, înălţător. Acela de a trăi pentru mine şi cu mine. Descoperisem acea iubire pură care reprezintă însăşi sursa vieţii, acea libertate absolută care nu mă condiţionează niciodată. M-am trezit că sunt învăluită de o pace divină. În sfârşit, m-am cunoscut cu adevărat, mi-am regăsit esenţa, pacea, sufletul meu. Am libertatea absolută acum să-l îngrijesc şi să mă bucur împreună cu el. Nu mai trebuie să aştept să sune telefonul ca să mă simt bine şi nici să fac eforturi până la renunţarea de sine pentru a câştiga bunăvoinţa celor din jur. De ce aş mai fi căutat ceva în afara mea acum când realizasem că această iubire pură sunt chiar eu, acea fetiţă care a venit pe acest pământ cu toate aceste daruri, ca toţi ceilalţi. Mi-am propus să încep să o cunosc mai bine.

Comanda si tu cartea mea si afla mai multe: http://bookzone.ro/produs/intoarce-te-la-copilul-din-tine/

Și totuși, de ce plâng femeile?

De aceea, dragele mele, nu lăsaţi sentimentul de goliciune să vă copleșească inima! Acea stare vine din lipsa de atenţie pe care o manifestaţi față de sufletul vostru. Nu-l mai lăsaţi să „transpire” prin lacrimi.

Aşa că haideţi să vedem de ce plâng femeile? Pentru că le oferă prea mult celorlalţi şi prea puţin lor! Şi nu, nu vă gândiţi că vă îndemn să fiţi egoiste. Femeile, prin însăşi natura lor, au fost create să dăruiască. Ori, cea mai nobilă misiune pe care Divinitatea ne-a încredinţat-o a fost aceea de a dărui viaţă! Ştiu, stă în ființa și în structura noastră harul de a dărui. Numai că, de multe ori, suntem atât de preocupate de această menire, încât uităm să ne dăruim câtuși de puțin şi nouă!

Şi iarăşi ne lăsăm sufletul pradă suferinţei, iar acesta va începe să transpire prin lacrimi! Și totuși, de ce plâng femeile? Poate pentru că au uitat să-şi dăruiască câte ceva şi lor personal. Şi chiar dacă uneori sunt nevoite să-şi aducă aminte, o fac doar „ca să le placă celorlalţi”. Iarăşi o abordare care ne aduce suferinţă!

Află mai multe : https://bookzone.ro/produs/achitei-de-ce-plang-femeile/