Bun găsit dragele mele…

Bun găsit, dragele mele… Mă bucur să ne cunoaştem şi vă felicit că aţi decis să vă faceţi puțin timp şi pentru voi. Faptul că v-aţi oprit din ritmul preocupărilor zilnice ca să aflaţi răspunsul la în­trebarea mea e un pas sigur spre sufletul vostru.De aceea sunt atât de încântată că îmi daţi ocazia să stăm de vorbă chiar și așa, din spatele foii de hârtie. Eu una abia aştept, pentru că astăzi mi-am propus un lucru important. Acela de a vă face să zâmbiţi şi să conştientizaţi cât de minunate sunteţi. Şi da, vă înţeleg dacă sunteţi sceptice, căci mi-a trebuit şi mie mult timp ca să ajung la această concluzie. Abia atunci când am reuşit să mă accept aşa cum sunt, să mă stimez şi apoi să mă iubesc, am realizat cu adevărat ce forţă interioară avem noi, femeile. Ce putere de sacrificiu… ce capacitate de a oferi necondiţionat iubire. O să-mi spuneţi că nu stau prea bine la capitolul modestie… Nu, dragele mele, sunt pur şi simplu entuziasmată! După zeci de ani în care aproape că am uitat de mine având grijă de toţi ceilalți, în sfârşit, pot spune că m-am descoperit! Sau, mai bine zis, m-am redescoperit. Când am reuşit să mă cunosc şi să mă iubesc cu adevărat, m-am uitat în oglindă de parcă atunci mă vedeam pentru prima oară… Toată viaţa mi se derula cu repeziciune prin minte. Priveam la mine însămi, parcă din afara propriei mele ființe, ca la un personaj de poveste. Şi, dintr-o dată, am avut o revelaţie…

Ooo… câte lucruri grozave am realizat, prin câte situaţii grele am trecut, cu câtă tărie le-am depăşit, reușind să-mi păstrez familia unită! Ooo! Dar eu chiar sunt puternică, chiar sunt minunată! Mi-a venit să mă îmbrăţişez şi să-mi trimit o bezea! Simţeam că toată lumea e a mea şi nimic nu-mi poate sta în cale, dacă eu aveam puterea de a crede cu adevărat în mine însămi şi în ceea ce fac…

În sfârşit îmi descoperisem stima de sine… În sfârşit ne­încrederea care mă însoţise ca o umbră pe tot parcursul vieţii îşi făcea valiza, decisă să o ia din loc. Am tras aer adânc în piept şi mi-am zărit luminiţele sclipind în ochi. Trimiteau reflexe pe toată faţa întinerind-o, înnobilând-o! Un gând răzleţ mi-a străbătut atunci mintea… „Aceasta trebuie să fie forța frumuseţii interioare!”

Da, toate femeile sunt frumoase, indiferent de statură, de vârstă sau clasă socială atunci când îşi realizează şi își manifestă propria măreţie interioară! Aceasta e adevărata frumuseţe a femeii. Puterea interioară cu care a fost hărăzită! Acel spirit de sacrificiu, de dăruire, de iubire necondiţionată de care numai femeia este capabilă! Credeți că exagerez? Păi, haideţi să luăm un exemplu. De pildă, atunci când se căsătoreşte, femeia îşi părăseşte familia, îşi schimbă casa, numele, se mută cu soţul său şi își construieşte un cămin împreună cu el. Rămâne însărcinată, sarcina îi schimbă complet corpul, suportă durerile naşterii, devine responsabilă, în cea mai mare parte a timpului, de îngrijirea şi educarea copiilor. Până şi copiii pe care îi naşte, îi alăptează şi îi creşte poartă numele soţului, şi nu al ei. Până în ziua în care moare, tot ceea ce face este dedicat familiei. Găteşte cu drag, curăţă cu spor, are grijă de copii, merge la serviciu, este un susţinător de nădejde al soţului şi, de multe ori, şi al părinţilor. Este umărul pe care toţi membrii fa­miliei îşi sprijină capul atunci când vor să plângă. În acest timp, trebuie să se preocupe să arate bine, să fie proaspătă, veselă, într-un cuvânt, să se menţină cât mai bine, căci altfel vine concurenţa din urmă, nu?!

Aşadar, cine se sacrifică cu adevărat într-o relaţie? Ei, acum mai spuneţi că exagerez? Eu zic să vă opriţi o secundă şi să vă întoarceţi atenția de la grijile de zi cu zi înspre voi înșivă.

Analizaţi, vă rog, pentru câteva secunde, spusele mele, trecându-le prin filtrul propriilor gânduri şi o să vedeţi că nu am exagerat deloc şi că am dreptate atunci când spun că suntem speciale, că suntem minunate. Numai că noi aşteptăm să ne-o spună mereu alţii.

Nu aşteptaţi confirmări de la ceilalți, dragele mele, fiindcă cei din jur sunt doar o oglindă (uneori chiar deformată!) a propriilor voastre percepţii… Conştientizaţi-vă, manifestaţi-vă valoarea. Şi atunci o vor face şi ceilalţi. Din păcate, avem şi un mare defect, și anume acela că uităm foarte repede de noi înșine. Ne lăsăm atrase în acest vârtej al vieţii, uitând, la un moment dat, să mai privim în interiorul nostru. Şi apoi ne mai întrebăm de ce apar tot felul de situaţii neplăcute în care sufletul nostru plânge… Da, draga mea prietenă, plânge, pentru că, prinsă între atâtea griji, ai uitat de tine, ai uitat să fii femeie!

Se spune că „O femeie îşi poartă lacrimile asemenea bijuteriilor”! Frumos, nimic de spus, dar şi când acestea sunt prea multe, riscă să ne înece sufletul.

Aşadar, dragele mele, haideţi să vedem de ce plâng femeile…

Află mai multe pe http://devorbacumargo.ro/produs/de-ce-plang-femeile/