O întrebare banală, dar care poate primi multe răspunsuri. Desigur, unele chiar îndreptăţite. Femeile plâng pentru că sunt mai sensibile… femeile plâng pentru că sunt considerate „sexul slab”… femeile plâng ca să impresioneze… şi răspunsurile de genul acesta ar putea continua. Nu la acest lucru m-am gândit însă atunci când mi-am adresat această întrebare, ci la faptul că „lacrimile sunt transpiraţia sufletului”, aşa că, privind din această perspectivă, vă întreb din nou: de ce plâng femeile? Desigur că o să-mi răspundeţi: firește, toţi oamenii plâng. Da, este adevărat, însă femeile plâng mult mai des, mai profund, mai intens! Asta înseamnă oare că sufletul lor „transpiră” mai tare? Şi dacă e aşa, atunci de ce se întâmplă asta? De oboseală? De tristeţe? De dor?

Nu aș putea avea vreodată impresia că am găsit un răspuns definitiv. Pe parcursul acestei conversaţii însă, poate că împreună vom reuşi să ajungem la nişte concluzii constructive. Nimeni nu deţine răspunsul şi nici soluţia tuturor problemelor, însă o părere în plus nu strică niciodată. Nu sunt doctor, nici psiholog. Ci doar, ca şi tine, un om care îşi caută calea spre lumină. Iar dacă măcar una dintre părerile mele îţi va fi de ajutor, să știi că atunci eu voi fi puțin mai fericită.

Îmi propun, dragele mele prietene, ca prin această invitaţie la dialog, să găsim împreună nişte răspunsuri. Şi poate, cu ajutorul lor, să reînvăţăm preţuirea de sine. De ce spun că trebuie să o reînvăţăm? Pentru că sunt convinsă că am uitat-o. Cândva, am fost educate de părinţi, de biserică, de şcoală, de societate, în general, să ne subapreciem. Poate vi se va părea cunoscut ceea ce veți citi în cele ce urmează, pentru că sunt replici intrate în programul nescris de formatare a unei false identități feminine: „Femeia trebuie să fie supusă bărbatului…”, „Tu nu ai voie să faci asta, că eşti fată!”, „Vaaai, cum să facă aşa ceva, că doar e femeie!” etc.

Multe limitări, dar şi la fel de multe aşteptări de la noi. Iar pe lângă toate acestea, mânate de dorinţa de a nu dezamăgi şi de a face faţă tuturor acestor cerinţe, uităm chiar şi noi înșine… de noi!

Citește și tu cartea mea și află mai multe pehttp://devorbacumargo.ro/shop/

 

 

Aşa e, IERTAREA DE SINE este acest „detergent” care ne ajută să ne pregătim de marea întâlnire – este singura cale spre vindecare. Ea ne ajută să ne golim inima de tristeţe, durere, mânie, frustrare şi frici. Este, dacă vrei, cea mai bună metodă prin care noi reuşim să ne eliberăm de vină. Desigur că, prin iertarea de sine, nu înseamnă că noi ne negăm aceste emoţii pe care toţi le avem într-o măsură mai mică sau mai mare. Dimpotrivă, aceasta presupune acceptarea şi mai apoi eliberarea lor. Nu spun că este un proces uşor, dar ceea ce îţi pot garanta este că, dacă reuşeşti să-l parcurgi, atunci vei realiza că aceasta a fost singura cale de a-ţi curăţa toate rănile emoţionale care te-au chinuit de-a lungul vieţii. Este, dacă vrei, o „curăţenie generală” pe care accepţi să o faci în interiorul tău, o metodă prin care îţi vindeci mintea şi, mai apoi, sufletul. Poţi să o consideri „pacea pe care o faci cu tine însuţi şi cu Dumnezeu”. O inimă plină de iubire este o inimă curată. De aceea, este imperios necesar să golim din toate sertarele ei acele rămăşiţe menite să ne tulbure atât pacea minţii, cât şi liniştea sufletului. Este un instrument extrem de eficient care ne ajută să ne regăsim pe noi înşine. Iertarea poate fi învăţată la orice vârstă, indiferent de credinţele noastre actuale sau de experienţele trecute, căci este o cale de ieşire din întuneric şi de întoarcere la lumină. Odată ce ai reuşit lucrul acesta, poţi să treci la următoarea etapă mult mai uşor – ACCEPTAREA DE SINE, ca abia mai apoi, să-ţi oferi marele dar, şi anume IUBIREA DE SINE.

Ce simplu e, am înţeles perfect! Oare de ce oamenii nu experimentează mai des aceste lucruri? Căci după o asemenea terapie, sigur vor veni şi vindecări ale unor suferinţe fizice!

Din nefericire (aşa cum am făcut şi eu), majoritatea oamenilor au tendinţa de a se lăsa angrenaţi în tot vârtejul acesta social, încât uită complet de aceste lucruri sau unii dintre ei ajung chiar să nu le cunoască niciodată! Abia atunci când ajung în situaţii-limită care, în marea lor majoritate, presupun suferinţă de toate felurile, îşi întorc privirea spre această cămară a sufletului.

Ce bine îmi pare că am luat DECIZIA de a te însoţi în această călătorie! În felul acesta, am putut să aflu mai devreme despre toate aceste lucruri pe care abia aştept să le aplic, fără să fiu nevoit să trăiesc asemenea stări! Te felicit, dragul meu, pentru hotărârea ta şi îţi urez succes. Mulţumesc, însă aş vrea să te rog să-mi mai lămureşti un lucru. 

Află mai multe pe http://devorbacumargo.ro/shop/