Dragă mamă,

 

Ştiu că am venit în această viaţă cu un scop: acela de a evolua, adică de a-mi învăţa lecţiile, de a trăi anumite experienţe şi, nu în ultimul rând, de a fi fericit, iar tu m-ai însoţit pe acest drum, pregătindu-mă pentru ele. Prima dată când am luat contact cu această lume, am plâns… simţeam că drumul nu-i uşor… Îţi strigam, prin plânsul meu, „mamă, mi-e frică, mamă, ajută-mă!”, „mamă, iubeşte-mă!”.

Dar apoi, ţi-am simţit braţele ocrotitoare în jurul trupului meu firav, lacrimile calde pe obrăjorul meu, ţi-am văzut zâmbetul senin şi blând şi am ştiut că totul va fi bine! Am înţeles pentru prima dată ce este iubirea. Am înţeles că tu eşti Îngerul despre care Dumnezeu îmi spunea că mă va aştepta pe Pământ pentru a mă pregăti pentru această grea experienţă care este viaţa. Şi ai făcut-o aşa cum te-ai priceput tu mai bine, aşa cum ai fost și tu, la rândul tău, învăţată.

Sunt însă multe lucruri pe care tu nu mi le-ai spus. Nu mi-ai spus niciodată cât de mult ai plâns pentru mine: de bucurie, de griji, de frică, de dor… Nu mi-ai spus că te-a durut atunci când m-ai născut sau când te muşcam de sân la alăptat, când te zgâriam sau te trăgeam de păr… Nu mi-ai spus că, poate, ţi-ai dorit şi tu o prăjitură, o haină sau un concediu frumos, dar a trebuit să renunţi la toate acestea pentru mine. Nu mi-ai spus că ai uitat de tine, râzând doar atunci când râdeam și eu sau fiind mereu ecoul plânsetului meu! În schimb, mi-ai spus multe alte lucruri. M-ai învăţat să merg, să vorbesc, să fiu puternic, cuminte, politicos şi bun. M-ai învăţat să lupt, să fiu dârz şi să-mi împlinesc mereu visele.

Însă… nu ştiu nici acum care a fost visul tău, mamă? Ţi l-ai îndeplinit sau ai renunţat şi la el tot pentru mine? Nu te-am întrebat niciodată asta… oricum nu mi-ai fi spus, căci pentru tine contam doar eu. M-ai pregătit pentru viaţă aşa cum te-ai priceput tu mai bine şi pentru asta-ţi mulţumesc.

Ai uitat însă un lucru, mamă… şi nu ştiu de ce! Ai uitat să mă înveţi cum să fiu fericit. Oare pentru că ai plecat prea devreme şi n-ai avut timp sau poate pentru că n-ai ştiut nici tu? Acum îmi dau seama că nu ai ştiut, căci ar fi fost, de altminteri, primul lucru pe care mi l-ai fi spus… N-ai mai avut timp să-l înveţi, n-ai mai avut timp să-l trăieşti, ai fost prea ocupată… Având grijă de toţi şi, mai ales, de mine, ai uitat de tine, măicuţa mea iubită, aşa că n-ai ştiut să mă înveţi cum să fiu fericit!

Mi-e dor de tine, mi-e dor de mine, mi-e dor de noi, MAMA!

Mi-e dor să ştim să fim FERICIŢI…

 

Cu drag, copilul tău

Trimite-le si prietenilor tai acest articol:

Îți place ce scriu?

Abonează-te și îți trimit pe email soluții la provocările din dezvoltarea ta personală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *